Ce-ar fi fost daca (ep 6) – Bogdan – „The Principal’s Son”

d64755eead71b26c_Picture_5.png

Povestea:

Dupa episodul cu Primul Sarut, nu pot sa spun ca al Doilea m-a dat pe spate. Dar a fost putin mai bine, cred ca ma obisnuisem cu ideea ca sarutul e ceva „overrated” si trebuia sa fie facut atunci cand ai o legatura cu un baiat. Eram deja indragostita de Marius pana peste urechi, dar cum el nu imi dadea nici o atentie, eu incercam sa imi vad de viata. Si una din incercari a fost Bogdan – baiatul Directorului adjunct din liceu. Fiind liceu pedagogic, baietii erau „rara avis” pe acolo, asa ca era bataie mare pe ei. Cam fiecare clasa avea doar 3-4 baieti, din totalul de 30 de elevi. O clasa vecina era binecuvantata cu patru baieti, unul si unul. Bine, unul din ei a fost declarat cel mai urat baiat din liceu, dar ceilalti trei erau foarte curtati. Mie nu imi trebuia niciunul, fiind cu ochii pe Marius mereu, dar intamplarea a facut ca unul din acei baieti sa imi iasa in cale si, din plictiseala, lipsa de ocupatie, am zis ca incercarea moarte n-are. Intr-o zi, doi din ei ne-au facut o vizita la camin, mie si uneia din cele  doua colege de camera. Unul din baieti era amorezat de colega mea si celalalt a venit ca „wing man”. Si cum eu m-am nimerit „wing woman” doar pentru ca am fost acolo, aripile si-au facut si ele de lucru, cat timp astia nazdravani se mozoleau cu foc.

Cealalta aripa era Bogdan. Baiat de oras, finut, educat, cu bani, crescut in puf si culturalizat. Nu mai stiu daca si ce am vorbit, dar la un moment dat am inceput si noi sa ne mozolim. Si da, chiar a fost o mozoleala, pentru ca el avea o gura prea mare fata de a mea, niste buze groase, si eu m-am simtit la propriu supta si linsa pe toata fata. Tin minte si acum ca am avut limba rupta o buna bucata de vreme dupa asta….

Dupa Marea Mozoleala, colega de camera si amicul au devenit un cuplu oficial. Eu si Bogdan, am incercat acelasi lucru, numai ca au intervenit forte externe de gen feminin in ecuatie si s-a dus totul pe Apa Sambetei. Colegele lui de clasa si culmea! Diriga’ lui i-au spus ca nu sunt de nasul lui si ca nu trebuie sa se coboare la nivelul meu. Acelasi lucru l-a patit si Alina, colega de camera. Nu stiu cat a suferit ea dupa treaba asta, dar pe mine m-a cam durut in cot, sincer. Eram mai mult amuzata de situatie, ca Bogdan disparuse din peisaj si cand ma vedea fugea in directia opusa, de teama sa nu il vada cu mine toate acele Blair Waldorfs.

Viata si-a urmat cursul, eu mi-am vazut de treaba si de sentimentele mele neimpartasite pentru Marius in continuare. Bogdan a ramas pentru mine ceea ce a fost mereu…un popas scurt, ca o oprire la benzinarie pentru a face plinul, la drum lung.

Dar destinul e foarte amuzant uneori…Un an- sau doi mai tarziu, am mers intr-o excursie cu mai multe clase din liceu. Intr-una din seri, am dormit la caminul unui liceu, si normal ca noi nu aveam somn, am asteptat sa adoarma profesorii si ne-am adunat intr-o camera, cu chef de vorba si de hlizeala. Intamplarea face ca adunarea s-a tinut tocmai in camera acelor colege fitoase ale lui Bogdan, care intre timp, intorsesera cumva foaia. M-am trezit cu ele ca m-au obligat sa ies pe geam (eram la parter) si sa ma duc sa ii bag mintile in cap lui Bogdan, care se imbatase si plecase de nebun. Am iesit dupa el, l-am gasit plangand pe o banca si dupa ceva eforturi de a intelege bolboroseala lui, am inteles ce il supara: era indragostit de mine si imi cerea scuze pentru cum s-a comportat. Mi-a destainut ca a fost slab si s-a lasat influentat de gura lumii. Si daca as putea sa ii dau o a doua sansa…

L-am tinut in brate, i-am explicat ca inteleg ceea ce simte, pentru ca din pacate simt si eu acelasi lucru pentru alt baiat, care nu imi va da atentie vreodata. Ca nu pot sa ii dau o sansa, pentru ca nu ar fi reala, nu ar putea vreodata sa ma faca sa il uit pe cel pe care il iubesc si nu ar fi corect fata de el. Intr-un final s-a linistit.

Ne-am intors in camera, exact la timp, pentru ca Diriga lor se trezise si plecase in patrulare. El si ceilalti baieti care erau acolo s-au bagat sub pat, eu sub patura in patul Elenei, una din colegele lui. Cand a intrat in camera Nazista, pe baieti nu i-a dibuit sub pat, dar a vazut ca era cineva sub patura si a intrebat, cu vocea intretaiata: „Cine e sub patura, Elena?” ii era si ei frica sa afle raspunsul. Dar s-a calmat instant, cand Elena mi-a dezvaluit identitatea, dand a o parte patura de pe mine. A fost o noapte amuzanta.

Am ramas cu totii prieteni dupa asta, pana si colegele lui au inceput sa ma agreeze. Probabil facuse el armata cu ele sa ma lase in pace. Putin cam tarziu si-a dat seama ca e barbat.

Povestea s-a incheiat asa, am ramas colegi si amici, dar fara resentimente. Ultima data cand am vorbit cu el a fost la BAC, cand ma ruga sa ii suflu la un subiect. El a luat nota mai mare decat mine, desi nu i-am suflat nimic. Doar era baiatul Directorului Adjunct.

Ce-ar fi fost daca:

Daca in acea seara i-as fi zis „Da!” si daca am fi ramas impreuna, as fi intrat in gasca privilegiatilor liceului. As fi terminat liceul cu note maxime, chiar daca nu as fi invatat pentru asta si as fi primit un post privilegiat, la oras. Am fi fost un cuplu de profesori stimati in oras, datorita numelui lui. As fi facut parte din clasa superioara a unui oras mediu. Probabil nu ar fi fost foarte rau…Doar ca nu am simtit nimic pentru el, asa ca probabil in timp, as fi devenit frustrata si as fi fugit cu postasul…sau ma rog…singura… 🙂

 

 

Ce-ar fi fost daca… (ep 5)-„Clatita” – the Rocker

axl

Povestea:

Intr-o seara calda de toamna, in primul an de liceu, frecam menta pe balconul de la etajul doi al caminului de fete, cu colega de camera si prietena mea, Nico. Era dupa ora de inchidere a caminului. Caminul se incuia cu lacat in fiecare seara la ora 8. Nu ca asta m-ar fi impiedicat vreodata sa evadez la discoteca, dar asta e alta poveste. Fumam o tigara, pentru ca m-am apucat de fumat inca din prima zi in care am fost lasata de parinti la camin.

Mama mi-a dat doua sfaturi inainte sa plece acasa, lacrimand ca i-a zburat puiul din cuib: „Sa nu iesi in oras seara!” si „Sa nu fumezi!”. Imediat dupa plecarea parintilor, primul lucru pe care l-au facut colegele mele de camera, Alina si Nico, a fost sa ma ia la o plimbare pana la prima toneta si sa cumpere tigari  – la bucata. Al doilea lucru a fost sa ma convinga sa trag si eu un fum- doua. Acum stiu ca au facut asta pentru ca ele fumau si au vrut sa ma „compromita” si pe mine, ca sa nu le parasc la parinti. Atunci insa mi s-a parut cool. Iar cu iesitul in oras, am incalcat si acea regula, chiar din prima saptamana.

Revenind la poveste, fumam si urmaream un „concert” live care se desfasura chiar sub balcon, pe banca din fata caminului. Erau doi baieti, pletosi, blugi rupti, geci de piele, plete, genul de baieti despre care te avertizau parintii sa te feresti. Erau cu cateva fete, nu mai stiu cate, ca nu ele mi-au atras atentia. Era o gasca de rockeri, se distrau, cantand la chitara si cu vocea „My girl”- Nirvana. Unul dintre cei doi baieti, era blond, cu plete lungi, inalt, copia fidela a lui Axl Rose, in tinerete. Statea cocotat pe spatarul bancii, cu chitara in brate si canta cu atata pasiune, incat nu am mai vazut nimic altceva in fata ochilor. M-a cucerit instant, avea un magnetism incendiar. Cand a ridicat privirea si ne-a vazut, ne-a zambit si ne-a cerut 1000 de lei, in banii vechi, sa aiba de o tigara. Noi am inceput sa chicotim ca niste apucate si am fugit in camera sa ne scotocim de bani.I-am aruncat banii pe geam si ne-a multumit frumos, oferindu-ne un zambet irezistibil, iar noi iar am chicotit ca doua tampite. Eram amandoua vrajite.

In zilele urmatoare am aflat ca cei doi baieti erau in acelasi liceu cu noi, intr-a doispea. Toata lumea ii cunostea dupa porecle: Clatita si Gogoasa. Blondul meu era Clatita. Poreclele le capatasera de la un chef unde se apucasera de gatit si impresionasera asistenta cu minunatele preparate. Diriga lor ii poreclise Tusea si Junghiul, datorita problemelor pe care i le cauzau. Faceau parte din gasca de rockeri a liceului, ei fiind liderii in jurul carora gravitau o gramada de fete. Nici nu era greu ca baiat sa ai succes intr-un liceu pedagogic, erau poate 20-30 de baieti in tot liceul. Dar ei chiar aveau cu ce.

Clatita este cel care mi-a deschis gustul pentru muzica rock, pentru cantatul la chitara si pentru tigarile Lucky Strike. Asta mi-a oferit. Dar… avea iubita. Si nu orice iubita, ci un VIP in liceu la noi, fiica unuia din profesorii de muzica. Dar eu eram mica, si naiva si speram ca o sa il cuceresc.

Era o traditie ca liceul pedagogic sa organizeze seri de discoteca cu liceul militar sau cu seminarul. Facea sens, noi eram multe fete, ei numai baieti. Prima seara in care am luat si eu parte la asa ceva, s-a terminat cu mine inapoi in camera de camin, plangand de parca mi-a murit cineva, pentru ca l-am vazut pe Clatita, dansandu-si iubita si sarutand-o cu foc pe melodia lui Guns’n Roses: „Don’t cry”. Ironic…

Curand dupa asta, s-a organizat Balul Bobocilor si o colega de clasa participa la Miss. Nu mai tin minte cum a fost si de ce a vrut sa fiu si eu cu ea, cand s-a hotarat ca la proba de talent o sa cante melodia lui Celine Dion – „Think Twice”. Si vroia sa fie acompaniata de Clatita la chitara. Probabil avea si ea emotii sa se duca singura la el. Cand ne-am dus amandoua la el si am vorbit cu el prima data, am crezut ca am murit si am ajuns in rai. Si au urmat multe zile de repetitii, in care eu eram „wing man”, ma rog.. „girl” pentru Dalia. Si acum imi aduc aminte cat de fericita eram doar sa fiu acolo, prezenta, sa il privesc cantand, cu capul plecat, concentrat, cu parul cazandu-i peste ochii incredibil de albastri, imbratisand chitara ca pe o iubita. Eram mandra de nu se poate, intrasem in gasca rockerilor.

Acum privind in urma, imi vine sa rad, eram patetica, dar pe vremea aceea, el m-a transformat dintr-o pustoaica naiva si cuminte, intr-o rebela. Doar pentru ca mi-a trecut prin viata. Nu a facut nimic altceva, decat sa traverseze prin viata mea. Atat.

Nu s-a intamplat nimic mai departe…El a continuat sa ramana cu iubita lui, eu am suspinat dupa el o vreme..Am invatat sa cant la chitara si am devenit o rebela, cu geaca de piele, cu raiati si bocanci pe timp de vara, cu pletele cazandu-mi peste ochi in timp ce ma aplecam asupra chitarii. Mergeam cu gasca in Gradina Botanica si cantam, povesteam, radeam, visam cu totii atat de frumos…Si am frant si eu alte inimi si la randul meu, mai tarziu, am inspirat alti baieti sa se apuce sa cante la chitara. Pentru ca le-am traversat prin viata. La finalul acelui an scolar, el a terminat liceul si a plecat. Eu oricum, intre timp ma indragostisem de Marius…Viata a mers mai departe…Pentru mine in ritm de rock de atunci.

Ce-ar fi fost daca:

Daca Clatita si-ar fi dat seama ca exist, in primul rand, apoi daca ne-am fi iubit si am fi ramas impreuna…imi imaginez o viata boema, cu concerte underground in pub-uri obscure, la subsol. Am fi cantat impreuna Nirvana si Janis Joplin si am fi trait clipa, fara sa ne pese ce se intampla maine. Am fi fost in continuare niste copii mari, cu gasca de rockeri dupa noi, nopti pierdute si un vartej de trairi si emotii. Ma indoiesc ca am fi ramas invatatori, si am fi trait probabil din cantari, de pe o zi pe alta. Nu ne-am fi maturizat niciodata. Nu am fi avut copii, pentru ca am fi fost noi inca doi copii, hippies pierduti in timp….

Ce-ar fi fost daca… (ep 4) – Iulian – „The good boy”

praying-hands-14103c8799c17a15188

Povestea:

Povestea mea cu Iuli, desi a avut punctul culminant cand eu eram deja in primul an de liceu, a inceput vreo doi- trei ani mai devreme.

Inainte sa apara el in viata mea, mi-a picat in mana o carte pentru pocaiti. O poveste. Nu mai stiu cum se numea, dar era despre un baiat sarac, orfan, care s-a rugat Domnului sa ii trimita pe cineva in viata lui, care sa il ajute, sa ii arate Calea si sa ii fie aproape. Dumnezeu l-a ascultat si i-a trimis un prieten, care l-a ajutat, l-a indreptat pe calea cea buna si i-a transformat viata, a devenit un Om implinit.

La acel moment eram trista, nefericita din cauza lui Florin, „the bad boy”. Si m-am rugat si eu, urmand exemplul din cartea citita. O coincidenta foarte ciudata a facut ca, cateva luni mai tarziu, apartamentul vecin sa fie cumparat de o familie de pocaiti, care avea doi copii. Unul din ei, Iuli, un baiat cu doi ani mai mic decat mine. Familiile noastre s-au inteles instant foarte bine. Eu am inceput sa merg cu ei la biserica lor, impreuna cu Iuli. Simteam ca Dumnezeu mi-a raspuns la rugaciuni. Ma simteam implinita, imi gasisem locul. Eram fericita cand mergeam la „Adunare”, alaturi de oameni pe care ii simteam buni si apropiati. Am niste amintiri foarte placute din acea perioada. Imi amintesc acele adunari, cand se discuta doar despre bunatate si despre Dumnezeu. Ne rugam impreuna, ne spuneam necazurile si oamenii din jur veneau cu sfaturi sau macar cu un umar pe care sa te sprijini. Am asistat chiar la o exorcizare si copil fiind, m-a marcat profund. Imi amintesc iernile grele, cand ma luptam cu nametii, si urcam dealuri si coboram vai, ca sa ajung la casa pastorului in care se tinea slujba. Imi amintesc sarbatorile de iarna, cand mergeam sa colindam…jur, toti oamenii aceia aveau voci de inger, puteau candida lejer in ziua de astazi la Vocea Romaniei sau la X-factor. Si toata lumea ne primea cu inima deschisa. Exista un sentiment de comunitate si familie pe care nu l-am mai simtit niciodata de atunci, alaturi de oameni care nu sunt efectiv din familie. Macar pentru asta o sa ii admir mereu pe pocaiti.

Eu cu Iuli la inceput am fost doar vecini, apoi membri  ai celeiasi biserici, iar apoi o prietenie foarte frumoasa s-a dezvoltat intre noi. Amandoi simteam ca e ceva mai mult. Era si greu sa nu simt asta…el era practic cel trimis de Dumnezeu in urma rugaciunilor mele…si mai era si frumos foc: brunet, ochi de un albastru intens, si un zambet asortat de gropite in obraji. O educatie modesta, cei sapte ani de acasa erau toti la locul lor. El a fost „the good boy” din viata mea.

Nu s-a intamplat nimic intre noi pana sa plec la liceu, eram prea cuminti amandoi. Insa nu stiu cum s-a intamplat, cumva intre Florin si primul French Kiss, eu am incetat sa ma mai duc la biserica. Spre marea usurare a parintilor mei, care isi faceau deja griji ca fata lor se pocaieste. Iar fix in aceeasi perioada in care am avut mica interactiune cu French Kiss, cand am mers acasa in weekend, eu si Iuli ne-am declarat ca ne placem reciproc, si am devenit prieteni. Dap, exact, am avut doi prieteni oficiali in acelasi timp, desi era prima data cand aveam un prieten oficial in viata mea. Unul acasa, in weekenduri, altul la liceu, in deplasare. Cu Iuli aveam o relatie bazata pe respect, discutii profunde, bietul de el nici macar nu a indraznit sa ma sarute ca lumea, ma tinea doar de mana si ne-am pupat o data sau de doua ori, cast, respectuos.

Relatia s-a terminat singura, ca sa zic asa, fara vreo discutie, distanta de cca 30 de km si-a spus cuvantul intr-un final. El mi-a zis odata ca parintii i-au zis ca el nu e de nasul meu si ca ar trebui sa fie atent. Eu m-am revoltat, ca ei habar nu au ce vorbesc, dar adevarul e undeva la mijloc. Ei stiau ce voiau sa spuna, numai ca s-au exprimat gresit. Faceam parte din lumi diferite si, desi eu am fost linistita si fericita in lumea lui cat a durat, nu a fost indeajuns…lumea reala m-a tras inapoi si m-am pierdut in vartejul ei.

Pana si el a avut perioada lui de rebeliune fata de propria lume, la un an doi dupa ce ne-am dat seama ca nu suntem meniti, fumam amandoi sub balconul de langa scara parinteasca. Asta cred ca a fost actul maxim de rebeliune pentru el. Dar curand s-a intors inapoi in formatie si s-a conformat regulilor. Iar eu am urmat alta cale.

Ce-ar fi fost daca:

Daca as fi ramas cu Iuli, astazi as fi fost o femeie pocaita, de religie penticostala. As fi fost botezata a doua oara in noua religie. Am fi avut cel putin doi copii, depinde de cati vroia sa ne ofere Dumnezeu, pentru ca ei nu au voie sa se protejeze…Nu m-as mai fi uitat la TV la toate prostiile, as fi vizionat doar emisiuni educative, as fi ascultat doar muzica religioasa. As fi fost ca intr-o bula, inafara lumii reale, dar as fi fost fericita un universul acela limitat. As fi locuit fix usa in usa cu parintii mei, mama mi-ar fi gatit zilnic, eu as fi purtat batic pe cap, si as fi mers in fiecare duminica la adunare. Ca meserie, mai mult ca sigur as fi fost un domeniul invatamantului, fie invatatoare, fie as fi mers mai departe si m-as fi specialiat ca profesor la liceul din oras.

Nu ar fi fost o viata rea, ci chiar una foarte buna si as fi fost fericita in Universul meu mic.

Ce-ar fi fost daca… (ep 3)-„What was his name?” – primul sarut „french”

french_kiss.jpg

Povestea:

Pana sa ajung la povestea Marius, cel care avea sa fie personajul principal in viata mea pentru aproape jumatate din ea, drumul mi s-a mai intersectat cu alti baieti, pentru ca Marius s-a lasat cam greu si intre timp, mi-am facut de lucru, ca sa zic asa…

In primele saptamani de cand plecasem la liceu, am cunoscut un baiat. Din pacate nu imi mai amintesc numele lui, dar i-am acordat un episod in aceasta poveste pentru ca a fost primul sarut „french” si macar pentru asta, merita mentionat. L-am cunoscut la camin, si intr-o seara, dupa ce am luat cina la cantina caminului (cina fiind mult spus, pentru mancarea de armata care ni se servea in farfurii de metal, continutul ghicindu-l doar pentru ca scria pe perete cu creta ceea ce ni se servea, iar gustul…sa nu intram in asemenea detalii…), am plecat cu el sa facem o plimbare in jurul terenului de sport al liceului in al carui camin eram cazati. La un moment dat ne-am oprit si ne-am asezat in tribune, pe o banca. Acolo am avut parte de primul meu sarut „french”. A inceput relativ inofensiv, ceva imbratisari stangace acompaniau buzele care nu prea stiau ce faceau nici ele, iar la un moment dat, el mi-a bagat limba in gura la propriu. Moment in care, eu, nevrand sa par mai fraiera, am scos si eu limba si am inceput asa, sa ne lingem (pardon my french!) limbile, mai sa raman fara ea, nu alta. Eu nu stiam ce faceam, si nici el nu prea avea habar, dar eu nu stiam pe atunci. Ideea e ca momentul mi s-a parut prea lung, scarbos si cam multa saliva implicata in proces. Ma tot gandeam cat are de gand sa o tina asa, nu de alta, dar incepuse sa ma doar limba serios, de la atata mozoleala fara sens.

M-am intors in camera cu gura dezvirginata, scarbita si oripilata. Primul lucru pe care l-am facut a fost sa imi iau pasta de dinti si periuta si sa ma duc la baie. Am consumat tot tubul atunci, spalandu-ma pe dinti cu pasta si cu lacrimi. Plangeam, nu prea stiu de ce, probabil datorita socului. In timp ce ma spalam pe dinti, imi juram ca niciodata nu o sa mai repet experienta. Si ma tot intrebam ce gasesc oamenii placut in treaba asta. Si ca daca treaba asta cu sarutul asta e atat de scarboasa, cum o sa pot vreodata eu sa fac …SEX? Doamne fereste! imi spuneam, intarindu-mi juramantul pe care mi-l mai facusem in trecut, cum ca eu niciodata nu o sa ma marit, sa fac copii si, mai ales – sex, vreodata. La vremea aia, ordinea asta parea logica…Aveam 15 ani, dar pe vremea aceea, aceasta varsta avea alta inocenta decat in ziua de azi…

Povestea cu acest baiat nu a continuat prea mult, intrucat in scurt timp am aflat, nu mai stiu cum, ca lui de fapt ii placea o colega de camera de-a mea, si oricum, nu vroiam sa mai repet experienta care imi dadea febra musculara la limba, plus amestecul de saliva foarte scarbos, asa ca s-a cam stins de la sine –  a se traduce – l-am evitat, iar el m-a lasat in pace.

Dupa vreo doi – trei  ani, nu stiu cum s-a facut, m-am trezit cu el indragostit pana peste cap de mine. Eu la acea vreme deja eram super-indragostita de Marius, asa ca nu mai acordam sanse niciunui alt baiat, dar am cedat presiunilor, nu neaparat din partea lui, cat a colegelor de camera, care au avut argumentul suprem: „Tu nu vezi ce baiat dragut, te-a invitat in oras – cine te-a mai scos in oras pana acum?” Si am iesit cu el la un suc. El si-a marturisit sentimentele pentru mine, iar eu pe ale mele – pentru altul…S-a terminat acolo. Nu m-a mai invitat niciodata nicaieri.

Ce-ar fi fost daca:

Nu m-am gandit niciodata la un posibil viitor cu el, drept dovada nici nu ii mai stiu numele…Daca ar fi sa ma hazardez, din putinul pe care il stiu despre el – provenea dintr-o familie cu bani, deci presupun ca am fi trait bine, vorba unui clasic in viata. As putea sa imi imaginez, dar sincer, nu are sens, el ramane pentru mine doar „my first french kiss”

Ce-ar fi fost daca… (ep. 2) – Florin – primul „Bad boy”

ac3b143d8afb7bb7cf94e152e795d7d2.jpg

Povestea:

Pe Florin l-am cunoscut la ziua de nastere a Oanei, rivala mea la inima lui Cosmin. Din pacate, s-a dovedit a fi si rivala mea la inima lui Florin, dar asta a fost sa fie..Pierderea mea, la acea vreme. Era brunet. Era smecheras. Era un scumpel. Si avea un zambet din coltul gurii, cu gropita in obrajor, care m-a cucerit instant. Ne-am jucat jocul cu „Sticla” la acea petrecere. Primul meu joc de acest gen. Da, ala in care stateam toti in cerc, invarteam o sticla si trebuia sa te pupi cu cel in dreptul caruia se oprea. Si toti se rugau sa se opreasca in dreptul persoanei dragi. Foarte amuzant si interactiv! M-am pupat si cu cateva fete atunci, dar pe vremea aia nu avea conotatia din ziua de azi. Nu stiam noi ce e aia…! M-am pupat de vreo doua -trei ori cu Florin atunci…Prima oara cand a trebuit sa facem asta, m-a tras in bratele lui, m-a lasat pe spate dramatic, si mi-a tras o ventuza de m-a zapacit pe loc. Smecheras, dupa cum spuneam! Era un pusti, dar avea instincte bune.

Dupa acea petrecere, faceam totul sa fiu mai aproape de el. Eram in acelasi an la scoala, aveam clasele pe acelasi coridor si imi aduc aminte cu cata emotie asteptam pauzele, doar ca sa il intalnesc pe hol. Eram mereu cu ochii pe el, in ziua de azi acest comportament m-ar defini ca „stalker” – fara internet si telefon, pentru ca nu existau pe vremea aia. Decat telefon fix, dar nu aveam nici d-ala pe atunci. Asa ca trebuia sa muncesc din greu ca sa stiu pe unde umbla, cand, cu cine.

Si acum mi-aduc aminte ce fericita eram cand observam ca si el ma priveste, iar cand imi zambea eram deja euforica. Cu un zambet imi facea toata ziua. Daca cumva se intampla sa ma atinga, in trecere pe culoarele scolii, ueori din intamplare, iar alteori o facea intentionat, ca sa ma tachineze, deja nu te mai intelegeai cu mine, ziceai ca sunt lovita de streche.

Florin avea un frate, mai mare cu doi ani, care era in clasa cu Cosmin. Iar fratele lui s-a indragostit de mine. Acum privind inapoi, cred ca Florin nu prea a avut de ales, ca frate mai mic, decat sa stea departe de mine cat putea, ca sa ii faca lui loc, dar din pacate…inima vrea ce vrea nu ce i se ordona. Imi pare rau pentru Sorin, dar mie mi-a placut fratele lui.

Intr-o zi, m-am dus la el acasa, iar pe scara m-am intalnit cu tatal lui care tocmai pleca de acasa si mi-a dat cheia intr-un mod foarte natural si mi-a zis sa ma duc si sa intru. Eu am batut la usa, pentru ca eram fata bine crescuta si Sorin a deschis usa.

„Ce faceti?” – l-am intrebat

„Bine, ne uitam la un film, intra!” – a zis el.

„Cu cine?” – am intrebat eu, si ceea ce am vrut sa intreb era „Cu cine sunteti?”

„Cu Jackie Chan!” –  a raspuns el candid.

„Aaa, daca aveti musafiri, mai bine plec, nu vreau sa deranjez!”  –  si am luat-o la goana pe scari in jos, inainte ca el sa aiba timp sa mai spuna ceva.

Pe drum, mi-am dat seama ca a fost o problema de comunicare, ca eram prea surescitata si speriata de curajul meu de a ma duce la el la usa, si Bruce Lee a rezonat in capul meu altfel si a luat prezenta fizica a cuiva acolo, strain, dar care ar fi fost martor la curajul si rusinea mea, dar era prea tarziu sa ma intorc, ma facusem deja de ras.

Parintii lui Florin erau prieteni buni cu parintii Oanei, asa ca ei doi se intalneau des, isi faceau vizite, si s-au apropiat mult. Eu incercam sa tin pasul, m-am autoinvintat acasa la ea sau la el cand stiam ca se intalnesc, dar cam degeaba…Lui ii placea mai mult Oana.

Lucru pe care l-am aflat intr-un mod foarte neplacut intr-o zi, cand a fost ziua clor doi frati. Desi de varste diferite, erau nascuti la o zi sau doua distanta, calendaristic vorbind, prin ianuarie – si se sarbatoreau impreuna. Ca sa ajung la acea petrecere, am mintit-o pe mama ca ma duc la ziua unei colege de clasa. Nu mica mi-a fost surpriza cand le-am dat cadoul, pe care il pregatise mama, si printre dulciuri au scos din punga o pereche de sosete albe, crosetate, cu ciucurasi, de fete. Deh, mama pusese acolo si o piesa de rezistenta, ar fi fost cadoul perfect pentru o fata…!

Normal ca era si Oana la acea petrecere, si la un moment dat, in timp ce mancam, mi-a cazut cutitul sub masa, si cand m-am bagat acolo sa il recuperez, am avut ocazia sa il vad pe Florin, cu Oana in brate, ascunsi sub masa, pupandu-se de zor…Kodak moment!

Am plecat plangand. A fost prima oara cand mi-am simtit inima rupta in piept. Senzatie noua si mai rea decat orice traisem pana atunci.

Acela a fost momentul cand m-am retras din lupta. Am renuntat. L-am iubit in continuare, pana am plecat la liceu, au fost doi ani lungi si grei, dar nu mai alergam dupa el. Ma umilisem indeajuns pentru varsta frageda pe care o aveam. Nu am cedat nici cand m-am intalnit cu mama lui, care mi-a zis sa incerc sa il fac si pe Florin sa fie la fel de bun la scoala precum eram eu. Mi-a gadilat orgoliul, am suspinat in batista, gandindu-ma la cat de crud este Universul, dar nu a mai fost sa fie nimic dupa asta.

Ani mai tarziu, cand eram in primul sau al doilea an de liceu, si cand eu trecusem deja de mult peste prima inima zdrobita din viata mea, Florin m-a vrut inapoi. Am aflat prin cunostinte comune despre schimbarea lui de sentimente, dar era prea putin, prea tarziu…Un laitmotiv in viata mea, asa cum aveam sa descopar de cateva ori mai tarziu in viata.

La liceu l-am cunoscut pe Marius. Cel care avea sa imi defineasca urmatorii 15 ani din viata.

Ce-ar fi fost daca…

Daca as fi ramas cu Florin, vad o imagine destul de clara a mea, care seamana mult cu Peggy Bundy: colanti cu imprimeu de leopard, tocuri de 15, coafura infoiata, doar decolteul ar fi fost mai putin generos, ca nah, natura! Si clar nu as fi avut bani de silicoane. Ca profesie, as fi fost tot invatatoare, ca asta ar fi fost profilul oferit de educatia din liceu, ultima scoala absolvita. Parintii mei ar fi avut inima rupta, pentru ca i-as fi facut de rasul targului. El ar fi fost acelasi vagabond, doar cu preocupari putin upgradate: jocuri de noroc, baute cu amicii in bucatarie la miezul noptii, atunci cand ar fi fost acasa, sau saptamani intregi cand el ar fi lipsit, datorita meseriei de sofer pe TIR. Batai, scandaluri, multe lacrimi. Si doi copii, amandoi baieti. Care ar fi considerat ca tati e cel mai cool om de pe pamant, iar eu sunt vrajitoarea cea rea, pentru ca as fi incercat sa fac oameni din ei.

As fi devenit apatica, frivola, indobitocita, o scorpie care nu ar fi putut sa vorbeasca cu sotul ei decat prin tipete si crize de nervi. Banii ar fi fost o discutie eterna, mai bine zis lipsa lor. Iar copii ar fi urmat cel mai probabil exemplul tatalui, datorita lipsei de posibilitati si a exemplului din familie. El ar fi ajuns la inchisoare. Eu as fi devenit o alcoolica, blestemandu-mi restul de zile ramase.

Ce-ar fi fost daca… (ep 1) – „Cosmin” – primii fiori

image4

Povestea:

A fost primul baiat care mi-a atras atentia, din alt punct de vedere decat cel cu care eram obisnuita la 10 ani (frecat cu bulgari de zapada, trantit la fotbal,  tras de codite, imbrancit, si plecat acasa plansa toata). Era singurul baiat din cartier de varsta mea, asa ca, retrospectiv vorbind, nu prea aveam de ales, ceea ce imi ofera acum scuza perfecta. Nu ma mandresc cu prima mea constientizare a faptului ca eu eram fetita si el baiat (refuz sa denumesc „prima iubire de copil” acea harjoneala hormonala a pubertatii care a avut loc atunci).

Cosmin ma scotea din minti. Era dragut cu mine, dar in acelasi timp ii placea si prietena mea cea ma buna, Oana. Nu ma suporta, si facea misto de mine in public, dar pe ascuns venea si ma astepta in scara blocului cu un buchet de liliac – pe care i l-am trantit in cap de nu s-a vazut, inainte sa o iau la goana pe scari in sus, spre casa. Nu puteam sa il sufar, dar totusi ma atragea ca un magnet, orice facea, incercam sa fiu si eu parte din plan, chiar si ca figurant.

El a fost primul baiat care m-a pupat pe buze. Intr-o seara de vara, dupa ce se lasase deja intunericul, intr-o scara de bloc, ne gasisem amandoi acelasi loc de ascuns la „Pitulusul”. M-a luat in brate si mi-a soptit sa tac din gura, chipurile sa nu fim descoperiti. Si m-a pupat. Pe gura. Reactia mea a fost una destul de bizara, un fel de lesin asa, nu ma mai tineau picioarele, si aveam senzatia ca mi-au disparut oasele din maini, pentru ca nu le mai puteam folosi. Mozoleala a fost destul de repede destramata de sunetul unei mingi de fotbal pe care o cara mereu cu el si careia i-a dat drumul in valtoarea pasiunii, care a cazut pe trepte si a distrus magia nou-creata. Ne-am speriat amandoi ca doua potarnichi si am fugit fiecare pe alta parte. In timp, ne-am mai pupat de cateva ori, el a prins curaj intre timp, a capatat experienta, cel mai probabil din povestirile amicilor, pentru ca la un moment dat m-a atacat cu limba intr-un beci de bloc, cand faceam parte din aceeasi echipa si luptam impotriva inamicului cu tubermane confectionate din tevi de plastic, ce functionau cu sageti facute din hartie. Eu am rezistat eroic atacului lui, tinand gura inclestata, asa ca limba lui mi-a mangaiat de zor dantura pana la un moment dat cand eu m-am plictistit si am zis ca vreau acasa. Punctul culminant al povestii noastre a fost cand m-au prins ai mei intr-o seara pe balcon, facandu-i cu mana de la fereastra. Ironia acestei intamplari este ca eu mereu eram vara pe balcon, imi placea sa privesc stelele. Iar el a aflat asta intr-o si si a iesit si el la geam si mi-a facut cu mana intr-o noapte, pentru ca locuiam unul peste drum de altul. Intamplarea face ca parintii mei, fix in acea seara ma urmareau de dupa perdea, sa vada ce face fiica lor in fiecare seara pe balcon. Inutil sa spun ca nu m-au crezut ca eu chiar ma uitam la stele de obicei si ca acel salut a fost o coincidenta si o premiera….

Povestea s-a terminat brusc vreo doi ani mai tarziu, cand eu mi-am cunoscut „prima iubire adevarata din generala”, fratele unui coleg de clasa de-al lui. El a suspinat dupa mine o bucata buna de timp, in zadar insa…

Ce-ar fi fost daca:

Daca ramaneam cu Cosmin, astazi as fi locuit inca in orasul natal. El nu a plecat departe de casa, asa ca am fi locuit fix peste drum de parintii mei. As fi avut trei copii: doi baieti si o fata. Eram invatoare la scoala din oras. M-as fi imbracat asa cum se cuvine sa te imbraci ca un dascal, si as fi aratat acum de 45 de ani. As fi avut 20 de kilograme in plus. El ar fi chelit intre timp, nu mai era pustiul blond si suplu din copilarie. Principala mea preocupare ar fi fost ce sa gatesc maine. Si temele copiilor. As fi fost carcotasa cu privire la metodele pedagogice ale dascalilor copiilor mei. Si as fi schimbat retete cu alte mame la magazinul de la parter. Nu as mai fi fost indragostita de Cosmin, pentru ca in timp s-a delasat, s-a ingrasat, parul i-a parasit scalpul si ar arata ca un Nene caruia ii dadeam „sarut mana” acum 10 ani. Iar el ar fi dat din ce in ce mai rar pe acasa, pentru ca s-a saturat de galagia copiilor si de cicaleala mea, si ar fi ramas in timpul saptamanii in orasul in care lucreaza, venind doar in weekenduri, chipurile sa economiseasca timp si bani. Salariul lui ar fi inceput si el sa dispara pe drum, asa ca la familie ar fi ajuns doar resturi. Si ar fi avut multe amante, despre care eu as fi aflat, pentru ca este un oras mic. As fi facut scandal, s-ar fi lasat cu bataie, m-as fi dus la mama cu ochiul negru si cu copiii, si as fi devenit o mama divortata cu trei copii, locuind cu parintii intr-un apartament de doua camere.Parintii mei ar fi fost multumiti ca ma au aproape, ar fi fost incantati de nepoti, iar eu as fi fost o mama si o gospodina decenta, avand-o pe mama aproape, ca mentor.

Viata mea ar fi fost una obisnuita, fara aventuri nemaipomenite, fara framantari sufletesti prea mari sau prea multe si as fi imbatranit inconjurata de copii si mai tarziu de nepoti. O viata medie, la fel ca a multor alte femei din micul meu orasel natal.

Ce-ar fi fost daca…”the series”

De obicei refuz sa ma las prinsa in capcana acestor cuvinte, dar mi-a venit aceasta  idee astazi: sa imi imaginez cum ar fi fost viata mea, daca as fi ramas cu fiecare din barbatii care mi-au aparut in cale pana acum. Lista e lunga, pentru ca am fost destul de precoce. Desi precoce in ziua de astazi inseamna cu totul altceva decat insemna pe vremea mea. Multi din ei au fost doar iubiri platonice, iubiri pure, de copil naiv…iar daca ar fi sa disec firul in patru, cum fac de obicei, ar ramane unul singur despre care cred si astazi ca e „the One”. Dar sa nu incep cu spoilere. Acesta va fi primul meu „serial”. Sunt si eu nerabdatoare sa vad ce amintiri voi descoperi in cufarul memoriei…

„Enjoy it!”