Crede si nu cerceta!

Nu am mai vorbit de mult cu tine. Am refuzat sa vorbesc cu tine chiar si in mintea mea. A fost mai usor de suportat. A fost mai bine pentru sanatatea mea mentala. E mult decand vorbeam cu tine prin mailuri-monolog. Mailuri pe care le citeai, dar la care nu ai raspuns decat de doua-trei ori…in doi ani si mai bine. Si a venit o vreme cand mi-ai spus sa ma opresc…si m-am oprit. In timp, am invatat sa tac. Si sa  nu mai vorbesc cu tine, nici macar in gand. Pentru ca asa ai vrut. Si in timp m-ai uitat…Traim in universuri paralele, asa mi-ai zis de curand.Si e normal sa nu te bagi in ceva ceva ce stii ca nu poti sa termini. Dar tot tu mi-ai spus de curand…ca exista o sansa. Nu cu aceste cuvinte, dar asta mi-ai spus…

Si cand sansa va aparea, eu vreau sa fiu acolo, sa o prind de coada. Si sa o tin bine, pana obtin tot ce se poate de la ea. Nu voi renunta niciodata cu adevarat…Esti “afacerea” mea neterminata, asa ca esti condamnat sa imi suporti “atacurile”. Si eu nu stiu sa pierd…O sa fiu acolo cand vei cauta altceva…Si voi lupta pentru tine, mereu…Si o sa strig din primul rand, ca sunt aici. Si o sa ma auzi…pentru ca voi sti sa ma fac auzita… Si o sa iti spun, asa cum mi-ai spus odata, prima data….”Crede si nu cerceta!”