La un an….

Iata-ma-s! Tot incerc sa imi adun gandurile de cateva zile pentru a mentiona cum se cuvine evenimentul. Nu prea imi iese, insa…am dat vina pe faptul ca am exilat fumatul in bucatarie, asa ca azi mi-am luat nasul la purtare si tigara in coltul gurii, pentru a ademeni Muza cu putin fum de tigara. Surprinzator, nu prea vrea sa isi faca aparitia.

As fi vrut sa transcriu in cuvinte faptul ca ziua asta ma gaseste puternica, libera, pe picioarele mele, cu angoase, ca tot omul,  ceva sechele, in sa per total, in regula.

De fapt, ziua asta ma gaseste plictisita. Atat de plictisita, incat mi-am adus aminte cu greu ce zi e azi. Si trista. Si departe, mult prea departe de ceea ce as fi vrut sa fiu azi. Daca acum un an imi spuneam ca a doua zi dupa divort voi pleca la Bucuresti, pentru  a-mi urmari visele pierdute, ei bine, azi sunt tot aici, in acelasi loc in care eram acum un an: in deriva!

Sunt ca o nava pierduta pe mare, dupa ce a supravietuit unei furtuni cataclismice. Fara vele, fara directie, inca nevenindu-i sa creada ca nu a inghitit-o furtuna. Si ce e mai rau, e ca daca inainte de furtuna avea un tel, un port spre care sa se indrepte, azi nu mai are nimic. A pierdut si harti si busole si nici macar stelele nu se mai arata pe cer pentru a-i oferi o raza de speranta in intuneric.

Marinarii, cei care au supravietuit, sunt extenuati. Nava pluteste fara sa aiba nici cea mai mica idée unde este. Si nici macar nu stie unde vrea sa ajunga.

Poate doar sa spere la un naufragiu pe o insula pustie, unde sa o ia de la capat. Fara istorie, fara regrete, fara bagaje.

Asa ca, nu e nimic deosebit de mentionat azi…E doar o zi ca oricare alta. …Si mi-e totuna!

P.S. It’s not the anniversaries, it’s the road in between! …..

Reclame