Over – protective

Unul din motivele pentru care nu as vrea sa am vreodata copii este simtul meu exagerat de a proteja. Nu stiu daca deriva din dorinta de a controla totul in viata mea (sindromul control freak) sau dintr-o dorinta de a proteja ce e al meu mai presus de orice. Vad asta in problema pe care o am acum cu sora-mea, care umbla cu un tip pe care il consider total nepotrivit pentru ea. Simtul datoriei creste cu atat mai mult cu cat sora mea are o forma de handicap – e prima oara cand mentionez asta pentru publicul larg. Are o forma usoara de handicap, o intarziere mentala, care a impiedicat-o sa duca o viata normala. La scoala a facut 8 clase, si asta pentru ca ii cunosteam pe profesori si au trecut-o pentru ca trecusem eu inaintea ei pe acolo si am discutat cu ei despre importanta pe care o are un colectiv asupra ei. Am dorit sa fie in societate cat mai mult posibil, sa se simta parte integranta, sa nu fie izolata. In cele 8 clase abia a invatat sa citeasca, si asta numai datorita meditatiilor particulare.

Acum are 27 de ani, dar are experienta de viata si dezvoltarea cerebrala a unui copil. A ramas acasa cu parintii, isi face de lucru fiind implicata in afacerea familiei, dar sufera acut datorita lipsei prietenilor si a situatiilor sociale.

In ultima vreme, s-a lipit de ea un „coate goale”, cum ii zice tata, fara serviciu stabil, care a mirosit oportunitatea mostenirii unei averi modeste, dar substantiale pentru el. Asta poate nu ar fi atat de grav, daca nu ar avea faima de betiv in oraselul natal. A fost prins o data cu mata in sac (sau cu sticla in gura), sora-mea l-a iertat, pentru ca baiatul stie sa minta, iar sora-mea nu are experienta vietii sa il trimita la dracu, si dupa cateva luni, a fost prins si a doua oara. Sora-mea, jignita, auzind vestile, i-a dat papucii, si-a schimbat nr de telefon, ca sa nu mai poata sa o sune…azi a dat peste ea pe strada, si a imbrobodit-o iar cu niste minciuni bine plasate: ca ii venise un amic din armata, care l-a invitat la o bere, la 10 dimineata (!) de aceea mirosea alcool cand s-a intalnit cu maica-mea in piata, impleticindu-se pe picioare. Sa fim seriosi! Si mie imi trebuie mai multe beri ca sa ajung sa ma impleticesc pe picioare!

Sora-mea nu, si nu, ca el nu a mintit-o niciodata, ca ea nu l-a vazut cu ochii ei beat. M-am indignat, m-am infuriat,am plans de neputinta la telefon, incercand sa ii deschid ochii. Dar…nu am cu cine, sora-mea e inocenta si neexperimentata si vede doar ce e bun in oameni. Iar daca cineva i-a zis ceva, atunci clar e adevarat, nu se poate sa fi mintit. Iar el e primul care a scos-o in lume, care a dus-o la terasa la un suc, la un club…

I-am zis ca saptamana viitoare vin acasa, si sa-l informeze pe amorez ca trebuie sa dea ochii cu mine. Iar maica-mii, i-am zis sa strecoare informatia, asa ca din intamplare, ca toata „averea” pe care o vaneaza el, a fost trecuta pe numele meu. Sunt curioasa cat va mai rezista porumbelul!

Asa ca, asta e unul din motivele pentru care nu as putea avea copii vreodata. Sunt mult prea protectiva cu cei dragi, as fi in stare de orice pentru a-i proteja. asta daca nu as muri de inima inainte, la fiecare problema in care ar fi implicati.

Anunțuri

Si indiferenta e tot o chestie de exercitiu

Motto: Frankly, my dear, I don’t give a damn!

Orice sentiment se poate controla. Absolut oricare. Iti ascunzi bucuria sub o mina serioasa, cand nu vrei sa se afle ca te incanta o situatie (ca de exemplu, ca persoanei care nu iti place tocmai i s-a intamplat ceva neplacut – iti amani zambetul pentru mai tarziu, si abordezi o mina plina de compasiune, pentru a pastra niste aparente uneori utile.). Iti ascunzi tristetea sub masca unui zambet – cineva, actor de meserie, mi-a zis odata ca asta e cel mai greu, sa mimezi bucuria. Asta pentru ca oamenii, din pacate, au mult mai putine motive sa zambeasca, decat sa planga. E mult mai usor sa plangi la comanda, doar gandindu-te la numai cateva din problemele tale sau ale omenirii – daca esti mai filantrop din fire – decat sa zambesti fara sa pari fortat. Ii dau dreptate. Cat de greu v-a fost sa zambiti, cand lacrimile porunceau sa le dati liber in a-si croi santuri pe obraji?

Cred insa, ca nici un sentiment nu este mai greu de mimat decat…indiferenta. Sa arati ca nu iti pasa, atunci cand sangele iti fierbe in vene starnit de tot felul de trairi, cand te poti trada doar cu o singura privire.  E cu atat mai greu sa mimezi cu cat esti mai coleric din fire, precum subsemnata. In cazul meu, oricine ma cunoaste putin poate sa ma citeasca dintr-o privire. Daca imi place ceva –  o situatie sau o persoana, un ranjet tradator insista sa mi se intinda pe fata, obrajii imi iau foc, incep sa ma balbai, vorbesc mult –  si prost de cele mai multe ori. Daca nu imi place ceva, atunci Antarctica este Sahara pe langa mine. Sunt rece, imbufnata, iar ochii mei arunca sageti reci si ascutite vorbesc putin,scurt, orice cuvant cerand incheierea conversatiei, tonul spunand mai mult decat elocvent: Go fuck yourself! Am chiar reactii fizice fata de persoana sau situatia respectiva – mi se ridica parul pe mine, la propriu.

Nu mai trebuie sa mentionez ca acest lucru nu este deloc in avantajul meu. Degeaba ma laud in CV ca sunt diplomata, daca tot corpul meu spune cu totul altceva decat gura. De fiecare data, am fost catalogata drept cu nasul pe sus, atunci cand nu imi placea ceva si mult prea exuberanta, in caz contrar. Ca sa dau un scurt exemplu, atunci cand am venit la interviu aici, eram atat de incantata, incat la finalul interviului, am pupat-o pe gagica de la HR, pe langa viitoarea mea sefa – pe care o cuosteam dinainte, dar asta tot nu scuza entuziasmul meu exagerat din acel moment. Deci, va faceti o idee! De aceea, daca intrebati persoane diferite, ce fel de persoana sunt, sa nu va surprinda daca unele va vor spune ca sunt increzuta, rece, iar altele vor spune ca sunt extrovertita si nebuna – depinde in ce arie personala de interes se incadreaza respectivii.

In fine, mi-am propus sa incerc sa mimez….indiferenta…indiferent de situatie 🙂  Vreau sa imi arunc o provocare mie insami, sa vad daca pot, pe langa faptul ca acest lucru m-ar ajuta in multe din problemele cu care ma confrunt zilnic. Fiind o persoana ambitioasa si muncitoare din fire, de cate ori mi-am propus ceva, chiar si sa mimez un sentiment, mi-a iesit atat de bine, incat pana la final am inceput sa cred eu insami ca asta este. Si din istoric, de fiecare data mi-a fost de folos acest teatru de amatori. Asa ca mi-am propus cateva chestii de baza:

sa tac, la birou, atunci cand imi vine sa fac comentarii rautacioase, referitoare la oricine nu si-a facut treaba, sau la o situatie care mi se pare sclavagista si nedreapta. O sa accept orice task si orice comentariu cu zambetul pe buze,  si o sa raspund dragut oricarei intrebari idioate.

sa ignor orice incercare de a ma provoca si a ma scoate din starea zen – cred ca ar fi utile niste post-it-uri lipite pe monitor, pentru ca sunt sigura ca o sa fiu tentata sa vorbesc inainte sa gandesc atunci cand voi fi provocata.

sa zambesc mai mult – prietenul meu actor poate isi va da cu parerea daca sunt credibila

– sa schimb urgent playlist-ul „Muzica pentru nopti fierbiti” – cine stie cunoaste 😉 – cu ceva mai antrenant, gen BUG ;))

– sa fac o schimbare de look – bifat. Orice femeie care se respecta stie ca o schimbare pe plan psihologic trebuie asortata cu una pe plan fizic. Eu una, am trecut deja de la blondul varatec la satenul mai potrivit cu anotimpul rece. Dar, pentru a pastra o paleta de culori optimista, am trecut de la culoarea negru – la unghii…. la roz :)))

– sa am cat mai putin timp liber – e stiut faptul ca timpul liber, aduce ganduri multe, iar gandurile multe duc la scenarita cronica si la inevitabilul trio: „should’ve, cöuld’ve, would’ve”. Aici nu trebuie sa depun prea mult efort, pentru ca oricum jobul asta nu imi lasa prea mult timp liber, dar trebuie sa gasesc niste ocupatii de weekend care sa nu ma lase sa imi zburde mintea.

sa ma pun cat mai des in situatii sociale care sa necesite exersarea skill-ului.

– sa nu imi mai pese…..ca nu iti mai pasa…..

Deadline – New year’s eve – asa, pentru ca suna bine si pentru ca e un final potrivit pentru a intra intr-un an nou cu alta atitudine, care exersata, poate deveni chiar comportament.

So game’s on!

Good bad day

Se pare ca e posibil. Da, o zi poate sa fie si buna si proasta in acelasi timp. Mai dificil e cand te intreaba cineva : „Si, cum a fost ziua ta?” Ce ii spui? „Am avut o zi buna, dar cam proasta…”

 

Set fire to the rain

 

I let it fall, my heart
And as it fell, you rose to claim it
It was dark and I was over
Until you kissed my lips and you saved me
My hands, they were strong, but my knees were far too weak
To stand in your arms without falling to your feet

But there's a side to you that I never knew, never knew
All the things you'd say, they were never true, never true
And the games you'd play, you would always win, always win

But I set fire to the rain
Watched it pour as I touched your face
Well, it burned while I cried
'Cause I heard it screaming out your name, your name

When laying with you I could stay there
Close my eyes, feel you here forever
You and me together, nothing is better

'Cause there's a side to you that I never knew, never knew
All the things you'd say, they were never true, never true
And the games you's play, you would always win, always win

But I set fire to the rain
Watched it pour as I touched your face
Well, it burned while I cried

'Cause I heard it screaming out your name, your name
I set fire to the rain
And I threw us into the flames
When we fell, something died
'Cause I knew that that was the last time, the last time

Sometimes I wake up by the door
That heart you caught must be waiting for you
Even now when we're already over
I can't help myself from looking for you 

I set fire to the rain
Watched it pour as I touch your face
Well, it burned while I cried
'Cause I heard it screaming out your name, your name
I set fire to the rain
And I threw us into the flames
When we fell, something died
'Cause I knew that that was the last time, the last time, oh
Oh, no
Let it burn, oh
Let it burn
Let it burn

Remember – Telefonul de dupa

Buna iubitule, ce faci? Ah, ti-am zis “iubitule”…nu am vrut…nu ma lua in seama, era doar o vorba, vroiam doar sa iti spun ca…a fost minunat azi-noapte.

Inca iti simt mirosul imprimat in piele si ma invart printr-o camera care nu mi s-a parut pana ieri ca ar fi atat de mica si atat de goala. Ai venit si cu simpla prezenta m-ai umplut, m-ai completat pentru cateva clipe, mi-ai acoperit tot cerul existentei in asa fel incat nu mai vedeam, simteam, respiram decat pe tine.

A fost natural, asa cum ai zis. Ca si cum abia ne-am fi iubit deja de sute de ori inainte, ca si cum ne cunosteam de mult din alta viata. Natural si in acelasi timp extraordinar. Mai presus de cuvinte. A fost un moment de nebunie, de regasire, de implinire a viselor, a sperantelor, a asteptarilor de atatia ani. Si nu vorbesc de glasul carnii, care a fost coplesitor si el. Vorbesc de armonie la un nivel pe care nu l-am atins cu nimeni. Nu vreau sa te sperii cu cuvintele mele. Nu vreau nimic din ce nu-mi poti da, ti-am mai spus asta candva. De fapt, ce vroiam sa iti spun este ca iti multumesc. Pentru ca te-am intalnit atunci de mult, pentru ca m-ai observat, pentru ca mi-ai acceptat momentele de disperare si cele de nebunie, pentru momentele frumoase oferite, pentru ca ai venit intr-un final in care nu mai credeam. Pentru ca esti. Viata este mai frumoasa pur si simplu pentru ca stiu ca existi. Si pentru ca ai fost al meu o clipa. O clipa care imi va lumina multe nopti de lacrimi si care imi va mai aduce alte lacrimi gandindu-ma la singularitatea momentului in cursul vietii.

Am fost de multe ori aproape sa stric totul cu un “te iubesc” noaptea trecuta. Probabil ca mi-ai fi zambit indulgent, insa distant. Asa cum ai primit toate aluziile mele de a pastra legatura nou creata. Si probabil ca stric totul cu aceste cuvinte.

Te-am privit in timp ce dormeai. Incercam sa-mi umplu ochii, privirea, trupul, sufletul cu tine, cu prezenta ta in bratele mele, in patul meu. Am vrut sa te sarut deseori, dar mi-a fost teama sa nu–ti tulbur somnul. Stiam ca esti obosit si ca ai nevoie de odihna. Te-am privit, sarutandu-te in gand, memorand fiecare linie, fiecare incruntare, fiecare expresie pentru a le relua mai tarziu, cand aveam sa fiu singura. Mai mult rau mi-am facut. In singuratate, ma bantuie fantomele trupurilor noastre inlantuite, ma innebunesc suspinele pasiunii trecute si ma ucide dansul  pe gresia rece, goi, ochi in ochi, buze in buze.

Incerc sa-mi reiau viata, dar descopar cu uimire ca tot ce gaseam ieri incitant ma lasa astazi rece. Nu reusesc sa gasesc capatul de ata al ghemului vietii acolo unde l-am lasat. L-am ratacit si acum il caut cu disperare.

Vreau sa te uit. Trebuie sa te uit. Sau macar sa pot trai fara tine. Dar cum sa traiesti fara ochi…fara buze…fara simturi…fara suflet? Le-ai luat pe toate cu tine, in secunda in care te-ai dat jos din patul meu si ai iesit pe usa. Nu pot sa respir!

Esti si azi cu mine. Beau sampania ramasa direct din sticla, asa cum faceai tu noaptea trecuta (un gest de totala decadenta) si incerc sa iti regasesc aroma buzelor printre bulele ce imi ard gatul. Incerc sa imi imaginez ca si tu te gandesti exact in acest moment la momentele de nebunie pura pe care le-am impartasit. Imi place sa cred ca nici tu nu poti sa uiti. Oare…ai uitat? De ce nu-mi dai nici un semn? Nu ti-am spus acum doi ani ca e frumos sa dai “telefonul de dupa” unei femei cu care ai petrecut cateva clipe de placere?  Simt nevoia sa stiu ca a insemnat si pentru tine foarte mult noaptea noastra. Asa ca mi-am luat inima in dinti si ti-am dat eu telefon…”telefonul de dupa”…sper sa il primesti ca pe un omagiu si sa iti atinga sufletul ca o mangaiere.

Oare cand voi reusi sa ma gandesc la tine fara sa mi se puna un nod in gat si fara sa sape lacrimile santuri pe obraji?

Te iubesc! Stiu…gresesc. Stiu, nu e bine. Dar stiu si ca nu voi inceta niciodata sa simt asta. Asta e blestemul meu. Dar si binecuvantarea.

Si mai vroiam sa iti spun ceva important…

(Iti multumesc pentru mesaj. Iti voi raspunde cu prima ocazie…beep….beep….beep…)

Citeste acest articol si pe www.fabs.ro

Roller coaster

Intr-o zi ca asta, acum ceva timp, am invatat cat de repede se poate trece de la extaz la agonie….si dupa cateva clipe luuuuuuungi…. inapoi la extaz. A fost una din zilele acelea in care simti ca explodezi de fericire, in care plutesti pur si simplu, pentru ca apoi, sa cazi cu o viteza ametitoare in abisul cel mai intunecat…iar apoi, chiar inainte sa atingi fundul prapastiei, sa iti creasca iar aripile si sa iti iei zborul, ratand la „mustata” impactul. Ati fost vreodata in vreun roller coaster adevarat? Eu am trecut prin cateva experiente, destul de jalnice as spune, dar ziua aia….m-a facut sa inteleg cu adevarat sensul unul roller coaster. Am simtit-o pana in sange!