Fericiti cei saraci cu duhul…

Motto: „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii!”

Intodeauna am admirat aceasta poezie a lui Blaga. Mereu am gandit ca omul asta stia prea multe, si tocmai din aceasta cauza a ajuns la concluzia ca asta nu e bine pentru suflet, ajungand la un moment dat sa accepte totul asa cum e, fara sa isi mai puna intrebari, si fara sa caute explicatii care distrug vraja si care arunca umbre negre asupra lucrurilor.

Am ajuns acum la o etapa in viata mea la care inteleg intelesul ascuns al acestei poezii. I-am gasit traducere in intamplari prozaice in cursul de zi cu zi al vietii mele. Nu ma refer aici la chestii care tin strict de cunostintele necesare desfasurarii activitatii zilnice de la job sau scoala, sau alt domeniu in care activezi ca membru al societatii. Acestea sunt informatii obligatorii, pe care trebuie sa le acumulezi, penntru a-ti desfasura activitatea, pentru a castiga un ban si/sau pentru a te cultiva ca om, pur si simplu.

Ma refer la o sfera de informatii aparte, care nu iti sunt absolut obligatorii, sunt optionale pe care, asa cum le spune si numele, poti opta sa le afli sau nu.

Din aceasta categorie de informatii optionale, as pune pe primul loc:

– barfele. Iti sunt oferite gratis, fara prea mult efort. Nu e nevoie decat de o singura persoana careia ii place acest sport, si vei afla absolut tot, despre oricine, cu cine, cand, unde, si mai putin conteaza de ce? La birou, asta poate deveni in timp obositor, pentru ca niciodata, oricat ai incerca, nu iti vei mai privi cu aceiasi ochi un coleg, cand ii sti deja cele mai obscure secrete, care nu au neaparat legatura cu jobul. Iar relatia profesionala devine deja una personala, ajungi sa ai o relatie personala cu fiecare coleg despre care stii mai multe decat ar trebui sa stii prin prisma jobului, iar cand asta iti afecteaza deciziile profesionale, atunci esti constient deja ca stii prea multe.

– nu as omite din categoria asta stirile tv. Eu deja nu ma mai uit la televizor decat cand vreau sa dorm, iar atunci nu dau niciodata pe stiri, ci pe cate un film, un somnifer numai bun. Tot din categoria barfe, dar de data asta pe scara larga, stirile tv iti arata de la cat de aproape de natura noastra animalica am ajuns (vezi stirile de la ora 5), pana la cat de rasul lumii am ajuns (stiri despre „vedete” gen Senzuala si Buruiana), si sfarsind cu hilarele deja talkshowuri politice .

– ce sa mai zic despre horoscop, ghicitori si vrajitoare. Deja ajunsi in sfera oculta, cine dracu ar vrea sa tie, pardon de expresie, ca azi iti va merge rau la serviciu, sau ca ti s-au legat cununiile, ca te-au blestemat, sau mai stiu eu ce tampenie. Si cu atat mai mult, sa dai bani ca sa afli asta. Sau si mai rau, sa dai banii, casa si masina ca sa scapi de blesteme!!! Deja, daca ai ajuns pana aici, nu mai am cuvinte. Decat: bravo tie, iti meriti soarta!

– din categoria informatii optionale…personale, ar face parte cele legate de partea de cuplu, de iubire. Desi unii le-ar considera informatii absolut necesare, eu consider totusi ca nu ai absolut nici o nevoie sa stii ca te inseala, de exemplu. Vorbesc despre situatia in care te-a inselat, dar nu are de gand sa faca ceva in privinta asta, adica ramane cu tine, dar nu s-a putut abtine sa mai incerce si altceva de…curiozitate, sa zicem. A avut o ratacire! Stiu ca multi nu vor fi de acord cu mine aici, dar, in mod clar, daca ramane cu tine, inseamna ca asta vrea. Si cui i-ar conveni ca iubitul sa vina si sa recunoasca: Stii, eu tot pe tine te iubesc, dar saptamana trecuta i-am tras-o uneia, ca nah, mi s-a ivit ocazia, si nu m-am putut abtine! Cui i-ar face vreun bine aceasta marturisire? Lui, in nici un caz, ca stie ca dracu l-a luat, iar tie, cu atat mai putin, ca s-a futut increderea si viziunea despre cuplul perfect care esteti!

– o categorie delicata o constituie informatiile ..fataliste, dramatice (am vrut sa zic medicale, dar vreau sa largesc aria de discutie). Sa facem un scurt exercitiu de genul: Ce-ar fi daca? Daca, Doamne fereste, ati suferi de vreo boala terminala?  Daca lumea s-ar termina anul asta, ca tot au prezis mayasii sfarsitul lumii in 2012.  Daca ati mai avea cateva luni sau ani de trait. Ati vrea sa stiti? Sa va numarati fiecare respiratie, sa aveti timp sa va ganditi la tot ce ati facut si la cate nu ati reusit sa faceti, sa va grabiti sa va rezolvati problemele, sa va bagati pula in el de job, si de sarcini obligatorii si sa faceti doar ce va doriti? Nu pot sa imi imaginez depresie mai mare. Sa nu ma vorbesc de anarhia care ar urma constientizarii sfarsitului lumii. Ne-am manca de vii, la propriu!

Acum depinde de cat de curioasa este firea cu care ati fost inzestrati. Pentru ca, daca ati fost „binecuvantati” cu o fire curioasa, asa cum e a mea, nu veti avea niciodata liniste pana nu veti cunoaste natura fiecarui atom al fiecarui lucru care va inconjoara. Iar eu nu am avut niciodata liniste.

Mereu am vrut sa stiu cat mai multe, despre orice si oricine, asa ca, la un moment dat, stiam atat de multe despre colegii de birou, incat mi-era greata numai la gandul ca a doua zi urma sa ii reintalnesc. Asa ca acum, la noul job, refuz sa aflu informatii despre colegi care nu tin de job, iar daca aud totusi ceva, refuz sa ma afecteze.

Auzeam atatea chestii catastrofale despre tara asta la tv, incat incepusem sa ma trezesc dimineata cu chef de emigrat. Asa ca am incetat sa ma mai uit la tv, in momentul in care mi-am dat seama ca, daca as fi presedinte pentru o zi, a vinde tara pe bucati.

Nu ratam horoscopul zilnic, care imi spunea numai despre ce zi nasola o sa am, sau, dimpotriva, despre cat de bine o sa imi mearga cu banii, cand eu eram leftera. Si imi ghidam relatiile dupa compatiblitatea astrologica. Acum, nu mai vreau sa aud de horoscoape care ma cupleaza doar cu lei care au orgoliu mai mare decat al meu si cu capricorni care ma atrag prin misterul lor, dar care ma scot din minti.

Eram atenta la orice detaliu cat de mic, care ar fi putut sa imi spuna ca ma inseala, ca nu ma iubeste indeajuns. Si chiar daca nu era nimic de aflat, eu sigur gaseam ceva. Asa ca acum, am grija sa nu ma insele, refuzand sa ma mai implic in orice relatie .

Si nu in ultimul rand, o experienta prin care, din fericire, nu am trecut, dar care mi-a dat de gandit: daca maine ar fi ultima mea zi, as vrea sa stiu? In unele zile as vrea, in altele insa, groaza momentului ma face sa ma gandesc ca as vrea sa nu fiu constienta de acel moment. Ar fi prea multe pareri de rau, nu pentru momentul in sine, ci pentru timing. La cat de control freak sunt, ar fi prea multe treburi neterminate care m-ar innebuni, pentru ca nu as avea suficient timp sa le duc la bun sfarsit.

Inchei cu poezia lui Blaga, pentru ca ea exprima atat de bine si atat de poetic toata proza chinuita de mai sus.

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
şi nu ucid
cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc
în calea mea
în flori, în ochi, pe buze ori morminte.
Lumina altora
sugrumă vraja nepătrunsului ascuns
în adâncimi de întuneric,
dar eu,
eu cu lumina mea sporesc a lumii taină –
şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micşorează, ci tremurătoare
măreşte şi mai tare taina nopţii,
aşa înbogăţesc şi eu întunecata zare
cu largi fiori de sfânt mister
şi tot ce-i neînţeles
se schimbă-n neînţelesuri şi mai mari
sub ochii mei-
căci eu iubesc
şi flori şi ochi şi buze şi morminte.

Anunțuri

Si sufletul e cantitate limitata

Anul asta a inceput destul de … – hai, sa nu zic prost, ca nu vreau sa ii pun o stampila negativa, inca inainte sa imi pierd increderea in el, refuz sa fac asta la doar cateva zile din cele 365, ar insemna sa imi ptrec restul anului intr-o disperare atroce, si ar insemna mult timp de trait cu asta – a inceput dificil. Challenging! cum ar spune corporatistii.  Deja sufar de oboseala cronica, oboseala care mai nou a dus la tot felul de halucinatii, aaham, pardon!… ganduri inovative. Si unul din ele are o tema care ar putea parea filozofica, dar de fapt, e una destul de prost aleasa, mai ales ca mi se pare putin romantioasa, ceea ce e contra crezului meu desre viata din ultimii cativa ani. Pentru ca pot fi orice, pot crede in orice, numai in romantism nu.

Ideea mi-a venit de la o discutie destul de aprinsa cu o prietena, care ma acuza ca o neglijez, ca nu ofer la fel de mult pe cat ofera ea, ca nu ofer suficient pentru relatia respectiva. Bineinteles ca am respins vehement acuzatiile, jignita in amorul propriu, si am facut tot posibilul sa ii demonstrez ca se inseala. Si am reusit, zic eu… Dar acum, la cateva saptamani bune dupa „incident”, am inceput sa ma gandesc la acea discutie, poate de plictiseala, mult mai sigur, de oboseala, iar gandurile mele au inceput sa se impleteasca spre o concluzie care mie imi pare logica la aceasta ora si in acest moment din viata.

Si anume, ca sufletul nostru, are si el perioada de valabilitate. Care nu se termina tot timpul, odata cu marea trecere, cand fiecare din noi inchidem ochii pentru totdeauna. Uneori, sufletul se termina inainte de momentul cel mare, cand ar trebui sa fie trecut peste Styx de catre Hades, sau in functie de religie, sa ajunga la marea judecata, unde, dupa ce i se analizeaza trecerea prin viata, este invitat in Rai, sau trimis sa ispaseasca in iad pacatele din timpul vietii. Uneori, la judecata asta de apoi, unele suflete sunt absente la catalog.

Ele se consuma in timpul vietii, in urma ranilor repetate, cauzate de iubiri neimplinite, de vise ratate, de sentimente ranite si de lovituri sub centura gratuite.Cu fiecare din ele, sufletul mai moare un pic, se scurge, se consuma, ca nisipul dintr-o clepsidra pe care nu are cine sa o mai intoarca invers, pentru reciclare(doar daca esti budist, ai parte de acest miracol).  In functie de greutatea loviturilor, ramai fara suflet mai devreme sau mai tarziu, iar daca ai cu adevarat noroc in viata, ajungi cu el intreg la final, doar pentru a fi judecat, triat si redistribuit catre alte canale existentiale. Desi, dupa ce ai trecut prin atatea in viata asta, cui dracului ii mai arde de inca o judecata?

Iar cand ramai fara suflet, si nu mai ai de unde sa mai scoti cate un sentiment chinuit, uzat, dar un sentiment acolo, : de iubire, de ura, de bucurie, de tristete, de orice, si inca ti se cere….cand tu ai dat tot ce puteai sa dai, si multe s-au risipit in van…de unde? pe unde sa scoti camasa? Pentru ca nu poti sa recunosti deschis, in fata tuturor, ca tu ti- ai terminat portia pentru viata asta si alta nu mai ai de unde. Nimeni nu va intelege, cel mult iti vor atribui alte sentimente: egoism, individualism, indiferenta. Cand tu de fapt, ai o gaura in loc de suflet, si nu mai poti sa o umpli cu nimic, oricat ai incerca.Nu e egoism, e neputinta. Nu e individualism, e pustiu. Nu e indiferenta, e inexistenta.

Te poti preface, bineinteles. Ca sa te poti incadra in continuare, in limite morala, in cercuri sociale, pentru a nu-ti fi stigmatizat si trupul, dupa ce ti-ai pierdut sufletul. Sau daca nu iti pasa de societate, poti deveni un cinic, o persoana ursuza, care nu vede niciodata nimic bun in nimic, care mereu critica si comenteaza sarcastic la absolut orice, care strica mereu cheful tuturor. Fiecare reactioneaza cum poate, isi traieste restul de viata asa cum considera ca e mai putin dureros, mai putin deranjant pentru el sau/si pentru ceilalti.

Respir, dar nu traiesc. Mi-am terminat sufletul. Nu mai am nici un strop. Cateodata ma prefac, cateodata imi arat partea urata a lui, caria care mi-a ramas in loc, locul gaunos si negru, caruia un dentist de suflete nepriceput, nu a stiut sa ii scoata nervul, asa ca mai doare cateodata, cand incerc sa mestec intamplari prea mari si prea grele.

Si la final, bineinteles ca nu ma pot abtine sa nu ma intreb: exista plomba de suflet? Se poate reimplanta, ii poti pune un pivot, si daca da, din ce material, cum il poti falsifica? (asta ca tot am inceput sa ma duc la dentist, si sunt in tema).

Cat despre budisti, sper din toata inima sa nu aiba dreptate cu reincarcanrea lor. Ca mie una, nu imi mai trebuie nici picata cu ceara sufletul asta chinuit si habarnist, care a cedat prea repede si prea de tot.