Paper planes

Venim pe lume blestemati, inca din prima clipa, tinand in pumn strans cutia Pandorei.Suntem sfatuiti inca din frageda pruncie sa nu o deschidem, din dorinta celor dragi de a ne proteja de misterele Universului, cele mai multe din ele, daunatoare noua. Dar, invariabil, fiecare copil, este invins de Curiozitate, aceeasi care a determinat-o pe Eva sa muste din marul primordial, si deschide cutia. Si atunci, el deschide ochii si cunoaste lumea asta, asa cum e ea, nu doar cu povesti frumoase,care incep cu „A fost odata” si se termina cu „Si au trait fericiti pana la adanci batraneti”. E invata atunci, ca orice poveste incepe cu A fost odata, dar mai niciodata nu se termina cu acel happy end pe care i-l insufla povestile soptite pe marginea pernei. De cele mai multe ori, povestea se termina inainte de a incepe, in lacrimi, in ura, in durere, dar, datorita unui sentiment mic si firav, slab dar in ciuda a orice, resistent, copilul refuza sa accepte un asemenea final, pentru ca, in cutia lui a ramas captiva, prea mica si neadaptata sa zboare…Speranta.

Speranta…pana la urma este cel mai daunator sentiment de care puteam ramane legati. Nu este deloc cea mai potrivita sa ne sprijine in viata. Cand ai pierdut tot, cand visele tale sunt doar avioane de hartie esuate pe tarmul lui „A fost odata”, Speranta este cel mai rau lucru care ti se poate intampla. Ai pierdut tot ce ai visat, dar ea iti sopeste timida, ca inca nu ai luptat toate bataliile, inca mai sunt drumuri pe care nu ai umblat, si poate unul din ele te va ajuta sa iti repari aripile si sa continui batalia.

Dupa parerea mea, exista o gramada de alte sentimente, mult mai utile, care ar fi putut ramane captive. Unul din ele ar fi Sarcasmul. Nimic nu ascunde ceea ce simti, mai bine decat o doza buna de sarcasm. Faci misto de lume si de tine, ascunzandu-ti punctele slabe. Acest camuflaj te va ascunde de viitoare atacuri.

Sau Pesimismul. In momentul in care te astepti sa ti se intample numai lucruri nasoale, atunci, loviturile nu te vor mai lua prin surprindere. Dezamagirea de a nu obtine ce vrei dispare in momentul in care nu astepti nimic.

Simtul realitatii… cred ca acesta ar fi fost cel mai util sentiment pentru om. Ar fi stiu ce asteptari sa isi faca, ar fi putut judeca daca anumite vise sunt sau nu realizabile, ar fi invatat inca de la inceput ca o poveste nu se termina cu „happily ever after” ci cu „happy right now”, ceea ce e mai mult decat pot spera multi oameni intr-o viata.

Dar, din nefericire, am ramas cu speranta. Si ea ne face sa fim niste optimisti incurabili, in ciuda tuturor sanselor de multe ori potrivnice, noi speram la mai bine. Ok, am iesit din ou, si incepem sa vedem ca nu totul e roz si fluffy in viata. Dar speranta ne trandorma in niste idoti care cred ca, daca vor lupta indeajuns de mult pentru ceea ce vor, atunci vor ajunge in paradisul acela roz. Pfff!

Eu una, ma lipsesc de acest sentiment. Mi-l ofera by default un pahar in plus, asa ca prefer sa am alt atu in maneca. Imi privesc viata cu pesimism, iar vorbele imi sunt pline de sarcasm. Stiu ca sentimentele mele, cele pe care le-am lasat sa imi scape printre degete din cutia Pandorei, sunt doar avioane de hartie, fara directie clara si  fara destinatie. Ele niciodata nu vor ateriza acolo unde trebuie si nici nu se vor intoarce la mine sa ceara instructiuni suplimentare.

Dar, pentru a nu risca sa fiu prinsa cu garda jos, am alungat tarfa aia de Speranta, si am trimis-o in lume, spre un loc de unde sa nu mai gaseasca drumul inapoi.Nu am nevoie de ea. Nu ma poate salva nimeni, inafara de mine.

Eu sunt propriul avion de hartie. Nu stiu unde voi ateriza, nu stiu nici macar unde vreau sa aterizez. Vreau doar sa zbor, cat mai mult.

Anunțuri