Astazi a murit o pasare…

x_files

Ziua a inceput prost inca de la prima ora, cand m-am trezit plangand, transpirata toata, pentru ca am visat ca a murit mama. Atat de real era visul, atat de tare plangeam in vis, incat m-am trezit plangand de-a binelea. Mi-a luat ceva vreme sa revin la realitate si sa ma linistesc. Bineinteles ca nu mi-a mai trebuit somn, si am ajuns la birou prost dispusa si antisociala.

Dupa pranz, am iesit la o tigara in fata cladirii si era un grup de oameni adunati in jurul unui ghiveci din acela inalt de piatra cu flori. M-am apropiat sa vad la ce se uita toti si mi-a venit rau instantaneu. Asezat intre flori, era un pui de pasare, nu stiu ce specie era, era mic cat o vrabiuta, cenusiu, cu un cioc lung si subtire, negru. Cazuse probabil de undeva, in urma primului zbor. Nu scotea nici un sunet, saracuta, speriata probabil, nu parea sa se poata misca, statea linistita si respira zgomotos. Oamenii o mangaiau pe capsor, pe aripioare, dar ea nu ractiona in nici un fel. La un moment dat, un tip a luat-o in mana, si in acel moment, pasarea , cu ultimele puteri, s-a zbatut, a zburatacit prin ghiveciul de flori si apoi a cazut pe spate, moarta. Instantaneu mi-au dat lacrimile si tot restul zilei m-am luptat cu nodul din gat.

Spre finalul zilei ii povestesc unei colege despre cosmarul meu si imi marturiseste ca si ea a visat noaptea trecuta ca murise tatal ei. Era si ea foarte zdruncinata.

Ajunsa acasa, o sun pe mama, sa vad daca e totul bine acasa. Si imi spune ca e bolnav Coco, are aripile cazute, nu mai zboara, nu mai mananca. Trec peste primul moment de teroare si ma abtin sa izbucnesc in plans in telefon cu mama, ca nu mai dormea toata noapea dupa aia, le dau instructiuni despre mancare, vitamine, curatat cusca, dus la doctor. Apoi ii povestesc despre vis.

Si imi povesteste ca si ea a visat azi-noapte ca zbura, si s-a dus la un cuib unde erau trei pui de pasare. Si unul cate unul i-a dragalit, i-a pupat, si le-a dat drumul sa zboare. Mi-a spus ca probabil a visat asta datorita faptului ca sora-mea se pregateste sa zboare din cuibul parintesc, avand ganduri de maritis. Iar mama a avut trei fete. Pe mine, pe sora-mea, dar intre noi am mai avut o sora care s-a nascut moarta. Trei copii, trei pui in cuib, carora le-a dat drumul in lume.

Nu stiu ce a fost astazi in aer, ce inseamna visele, semnele, si lucrurile groaznice care s-au intamplat, dar am un sentiment ciudat de teama fata de faptul ca uneori, unele lucruri sunt dincolo de puterea noastra de intelegere.

Meeting my rebound

Am renuntat la el acum un an si jumatate. Nu pentru el, ca nu ar fi fost corect pentru el, pentru el era perfecta situatia, Sex fara obligatii, fara atasamente, fara intrebari, fara raspunsuri. Nu era corect pentru mine. Pentru ca nu imi oferea decat o alinare pe termen scurt, maxim cateva minute, iar dupa ce iesea pe usa, ma apucau depresiile. Pentru ca nu imi oferea raspunsuri, pentru ca nu oferea implicarea pe care eu o cautam in lipsa TA, pentru ca, pentru ca… Si intr-un final, m-am saturat, si am pus punct. Si nu ne-am mai vazut, nici macar nu ne-am mai vorbit un an jumate. Si azi, din senin, am primit o invitatie la cafea. Pe care am acceptat-o. A fost…placut, putin spus. A fost si ciudat, cu taceri insotite de zambete tampe si priviri lungi. Ar fi vrut el sa intrebe multe, dar, paradoxal, mi-am ales drept ‘rebound” un handicapat emotional si nu ar fi indraznit niciodata sa ma intrebe DE CE am pus punct in acel fel, brusc, fara sa ii mai raspund la telefon intr-o zi oarecare?

I-as fi raspuns: pentru ca nu imi oferi ce am eu nevoie, pentru ca trebuia sa trag de tine pentru a obtine o reactie umana, pentru ca tu esti un „rebound” si nu ar trebui sa fac atat de mult efort intr-o astfel de relatie si mai ales, pentru ca nu esti EL.

Intr-un final, cum pofta vine mancand, mi-am adus aminte totusi, de ce l-am ales, si mi-a facut placere sa simt inca reactiile fizice si emotionale pe care doar o relatie-pansament ti-o poate da. Pe termen scurt, a fost foarte placut. Si ma bucur ca acum stiu indeajuns de multe incat sa ma bucur de senzatie si sa merg mai departe, doar cu o cafea…fara finalizare.

Happy 4’th!

happy

Astazi am avut o zi plina la birou, dar nu ma plang, imi place ceea ce fac si astept cu nerabdare fiecare zi. Fiind o zi plina, nu am avut timp sa ma gandesc prea mult la semnificatia acestei zile. In drum spre casa, m-am agatat de o sticla de sampanie, ca in fiecare an in aceasta zi, de 4 ani incoace. Am ajuns acasa si, incercand sa pun sampanie in doua pahare, am spart un paharul tau. Oare ce o fi insemnand asta? O fi semn bun sau…? Whatever!…

Ne-am luat adio acum mai bine de jumatate de an si m-am impacat cu gandul ca „nu exista si nu va exista nici o sansa” intre noi doi, asa cum mi-ai spus atunci.  Asta nu m-a impiedicat sa ma gandesc zilnic la tine, dar nu cu acelasi sentiment de speranta, cum ma gandeam inainte de D-day. Acum sunt realista, iar gandul meu e pur melancolic. Nu te supara pe el, e doar contemplativ, nici macar nu mai indrazneste sa isi imagineze o strangere de mana.  Nu mai sunt femeia care te iubea dincolo de orice, ca pe un ideal, nu mai starnesti in mine uragane cu doar o privire, dar tot ma atinge ziua asta, inca imi amintesc cum era odata si imi dau voie odata pe an sa ma las prada acestor ganduri. Aveam odata vise despre cum trebuia sa fie si mangaiam amintiri despre noi doi incolaciti ca o vita de vie…

Cum spunea Otis Redding intr-una din melodiile lui celebre :”Ive got dreams to remember'”, asa si eu falsez in aceasta seara, cu un pahar de sampanie in mana, si imi permit sa plang din nou din cauza ta.

Probabil voi repeta acest gest in fiecare an, voi ciocni singura doua pahare in aceasta zi si ma voi gandi cu drag si cu durere la acea zi in care, dupa ce te chemasem atatia ani, ai venit, dupa peripetii care mi-au mancat cativa ani din viata. Cand mi-ai spus ca vii, apoi am aflat din alte surse ca nu mai vii. Si apoi, impotriva oricaror sperante si impotriva gandurilor mele distructive cum ca nu suntem meniti sa fim impreuna…ai venit! Imi voi aminti noaptea de groaza de dinainte cand credeam ca nu mai vii, cand ma resemnasem ca nu te voi avea niciodata si imi beam amarul, plangand in telefon cu o prietena, care, ca sa ma consoleze, mi-a trimis printr-un taximetrist, la usa, cateva dvd-uri cu filme si o cutie de ciocolatele Heidi. Pentru ca, aproape de miezul noptii, cand ma pregateam sa imi dau stingerea, tu imi trimiti mesaj ca ne vedem a doua zi, pe la 6 seara.

Iar ziua urmatoare, fix acum 4 ani, am tinut legatura cu tine tot drumul, sa fiu sigura ca nu te razgandesti pe drum :))  Pe la 6 seara, mi-am pierdut rabdarea, si am plecat cu masina sa te intampin. Ma uitam pe sensul opus sa te vad, dar tu m-ai sunat si mi-ai spus ca ai ajuns la hotel, asa ca am facut stanga imprejur, cu „complimente” din partea celorlalti participanti la trafic, si am prnit in tromba catre tine. Te-ai urcat in masina mea si am pornit spre apartamentul meu, eu sofer incepator, tu pus pe glume, cu mainile pe picioarele mele, cred ca nu ai realizat ca in momentele acelea ai fost mai aproape de moarte decat niciodata. 😛 Am ajuns in parcare, am inceput sa injur, pentru ca nu mai erau locuri decat daca stiai sa parchezi lateral, iar eu eram praf.  M-am dat jos din masina si am facut o fotografie mentala, una din multele din acea zi, cu tine parcandu-mi masina lateral, cu o siguranta si naturalete de parca te-ai fi nascut in ea. Stupid ce detalii poate memora o persoana indragostita, nu? 🙂

Am intrat in bloc, am chemat liftul si, odata urcati in el, eu imi rememoram in cap urmatoarele replici si cum ti-as fi prezentat cuibul meu, dar m-ai luat prin surprindere cand ai sarit efectiv pe mine si m-ai lipit de peretele lftului, intr-un sarut albatic, care mi-a alungat toate cuvintele si toate planurile de a fi politicoasa si civilzata. Am intrat in casa, fara suflu si eu vroiam in continuare sa iti prezint apartamentul, gen: Asta e bucataria, asta e baia, asta e balconul… cand tu de fapt ai vrut sa vezi doar dormitorul, mi-ai dat de inteles foarte clar cand m-ai aruncat in pat.

Nu imi aduc aminte foarte multe detalii despre acele momente, E ca si cum as incerca sa privesc un tablou de foarte aproape, Imi aduc aminte de gandul pacatos: „Ei, nu e chiar asa priceput cum credeam!” :)) Dar ai compensat prin pasiune si energie. Cutia de ciocolatele trimisa de prietena mea era in pat, iar la final, eram amandoi acoperiti de ciocolata topita, care a fost foarte utila, infometati fiind. Imi cumparasem special pentru acea noapte o lenjerie sexi, deosebita, insa, vorba unei prietene, nu a prezentat prea mult interes. :)) Ai facut misto de mine, pentru ca imi facusem un playlist „pentru nopti fierbinti”, insa tu, in loc sa fii motivat, ai inceput sa imi spui ca „ce bas cool are piesa aia” :)) Defect profesional, deh! Pana la urma te-ai lasat patruns de semnificatia versurilor, si am dansat, goi si patetic de frumosi, pe gresia rece. Mi s-a intiparit pe vecie raceala acelei gresii in suflet, mi-a lasat o amprenta pe care nu o pot sterge. Mi-aduc aminte cum mi-ai spus ca „Esti perfecta!” si chiar daca e redundant si mediocru, pentru mine a insemnat  cat toata lumea. Pentru ca venea de la tine. Am fumat apoi, dezbracati, pe coltarul din bucataria mea, si a fost suficient sa iti sarut un deget, ca sa imi „reprosezi” ca uite, iar… ce efect am asupra ta….

Apoi ne-am bagat la somn, iar eu, neobisnuita cu apropierea umana, incercam sa te indepartez cand ma tineai strans in brate, nu puteam adormi asa… Nu am prea dormit oricum, iar zorii m-au surprins spionandu-te. Te priveam cum dormi, linistit, in patul meu si imi imaginam cum ar fi sa ma trezesc mereu asa.

Dar, deja stiam ca te voi pierde (desi nu am crezut niciodata cu adevarat ca te voi pierde definitiv). Te-ai trezit, ne-am iubit pentru ultima data, mi-ai zis:”Stiam eu de ce nu vroiam sa cedez farmecelor tale! Pentru ca stiam ca poate deveni dependenta!” Ai fost mereu priceput la cuvinte. Am baut cafeaua. Te-am dus inapoi la hotel. Ne-am sarutat de ramas bun. Si asta a fost!

Cam atat imi amintesc. Mi-ar placea sa imi amintesc fiecare sarut, fiecare atingere, fiecare vibratie, dar probabil ca as strica tabloul, incercand sa ii inteleg fiecare pensula. Acea seara a fost unica, nerepetabila, si e frumoasa poate tocmai din acest motiv. Imi voi aminti mereu de ea, ma voi gandi la tine in fiecare zi, te voi iubi mereu, dar nu imi voi mai permite sa sufar din cauza asta. Decat o zi pe an!

E timpul sa inchid cutia de amintiri, pentru ca sampania s-a terminat, scrumiera a devenit un mic Vezuviu, deci e semn ca trebuie sa revin la realitate, sa uit de tine si sa imi traiesc viata.. Pe anul viitor!