Ce-ar fi fost daca… (ep 3)-„What was his name?” – primul sarut „french”

french_kiss.jpg

Povestea:

Pana sa ajung la povestea Marius, cel care avea sa fie personajul principal in viata mea pentru aproape jumatate din ea, drumul mi s-a mai intersectat cu alti baieti, pentru ca Marius s-a lasat cam greu si intre timp, mi-am facut de lucru, ca sa zic asa…

In primele saptamani de cand plecasem la liceu, am cunoscut un baiat. Din pacate nu imi mai amintesc numele lui, dar i-am acordat un episod in aceasta poveste pentru ca a fost primul sarut „french” si macar pentru asta, merita mentionat. L-am cunoscut la camin, si intr-o seara, dupa ce am luat cina la cantina caminului (cina fiind mult spus, pentru mancarea de armata care ni se servea in farfurii de metal, continutul ghicindu-l doar pentru ca scria pe perete cu creta ceea ce ni se servea, iar gustul…sa nu intram in asemenea detalii…), am plecat cu el sa facem o plimbare in jurul terenului de sport al liceului in al carui camin eram cazati. La un moment dat ne-am oprit si ne-am asezat in tribune, pe o banca. Acolo am avut parte de primul meu sarut „french”. A inceput relativ inofensiv, ceva imbratisari stangace acompaniau buzele care nu prea stiau ce faceau nici ele, iar la un moment dat, el mi-a bagat limba in gura la propriu. Moment in care, eu, nevrand sa par mai fraiera, am scos si eu limba si am inceput asa, sa ne lingem (pardon my french!) limbile, mai sa raman fara ea, nu alta. Eu nu stiam ce faceam, si nici el nu prea avea habar, dar eu nu stiam pe atunci. Ideea e ca momentul mi s-a parut prea lung, scarbos si cam multa saliva implicata in proces. Ma tot gandeam cat are de gand sa o tina asa, nu de alta, dar incepuse sa ma doar limba serios, de la atata mozoleala fara sens.

M-am intors in camera cu gura dezvirginata, scarbita si oripilata. Primul lucru pe care l-am facut a fost sa imi iau pasta de dinti si periuta si sa ma duc la baie. Am consumat tot tubul atunci, spalandu-ma pe dinti cu pasta si cu lacrimi. Plangeam, nu prea stiu de ce, probabil datorita socului. In timp ce ma spalam pe dinti, imi juram ca niciodata nu o sa mai repet experienta. Si ma tot intrebam ce gasesc oamenii placut in treaba asta. Si ca daca treaba asta cu sarutul asta e atat de scarboasa, cum o sa pot vreodata eu sa fac …SEX? Doamne fereste! imi spuneam, intarindu-mi juramantul pe care mi-l mai facusem in trecut, cum ca eu niciodata nu o sa ma marit, sa fac copii si, mai ales – sex, vreodata. La vremea aia, ordinea asta parea logica…Aveam 15 ani, dar pe vremea aceea, aceasta varsta avea alta inocenta decat in ziua de azi…

Povestea cu acest baiat nu a continuat prea mult, intrucat in scurt timp am aflat, nu mai stiu cum, ca lui de fapt ii placea o colega de camera de-a mea, si oricum, nu vroiam sa mai repet experienta care imi dadea febra musculara la limba, plus amestecul de saliva foarte scarbos, asa ca s-a cam stins de la sine –  a se traduce – l-am evitat, iar el m-a lasat in pace.

Dupa vreo doi – trei  ani, nu stiu cum s-a facut, m-am trezit cu el indragostit pana peste cap de mine. Eu la acea vreme deja eram super-indragostita de Marius, asa ca nu mai acordam sanse niciunui alt baiat, dar am cedat presiunilor, nu neaparat din partea lui, cat a colegelor de camera, care au avut argumentul suprem: „Tu nu vezi ce baiat dragut, te-a invitat in oras – cine te-a mai scos in oras pana acum?” Si am iesit cu el la un suc. El si-a marturisit sentimentele pentru mine, iar eu pe ale mele – pentru altul…S-a terminat acolo. Nu m-a mai invitat niciodata nicaieri.

Ce-ar fi fost daca:

Nu m-am gandit niciodata la un posibil viitor cu el, drept dovada nici nu ii mai stiu numele…Daca ar fi sa ma hazardez, din putinul pe care il stiu despre el – provenea dintr-o familie cu bani, deci presupun ca am fi trait bine, vorba unui clasic in viata. As putea sa imi imaginez, dar sincer, nu are sens, el ramane pentru mine doar „my first french kiss”

Ce-ar fi fost daca… (ep. 2) – Florin – primul „Bad boy”

ac3b143d8afb7bb7cf94e152e795d7d2.jpg

Povestea:

Pe Florin l-am cunoscut la ziua de nastere a Oanei, rivala mea la inima lui Cosmin. Din pacate, s-a dovedit a fi si rivala mea la inima lui Florin, dar asta a fost sa fie..Pierderea mea, la acea vreme. Era brunet. Era smecheras. Era un scumpel. Si avea un zambet din coltul gurii, cu gropita in obrajor, care m-a cucerit instant. Ne-am jucat jocul cu „Sticla” la acea petrecere. Primul meu joc de acest gen. Da, ala in care stateam toti in cerc, invarteam o sticla si trebuia sa te pupi cu cel in dreptul caruia se oprea. Si toti se rugau sa se opreasca in dreptul persoanei dragi. Foarte amuzant si interactiv! M-am pupat si cu cateva fete atunci, dar pe vremea aia nu avea conotatia din ziua de azi. Nu stiam noi ce e aia…! M-am pupat de vreo doua -trei ori cu Florin atunci…Prima oara cand a trebuit sa facem asta, m-a tras in bratele lui, m-a lasat pe spate dramatic, si mi-a tras o ventuza de m-a zapacit pe loc. Smecheras, dupa cum spuneam! Era un pusti, dar avea instincte bune.

Dupa acea petrecere, faceam totul sa fiu mai aproape de el. Eram in acelasi an la scoala, aveam clasele pe acelasi coridor si imi aduc aminte cu cata emotie asteptam pauzele, doar ca sa il intalnesc pe hol. Eram mereu cu ochii pe el, in ziua de azi acest comportament m-ar defini ca „stalker” – fara internet si telefon, pentru ca nu existau pe vremea aia. Decat telefon fix, dar nu aveam nici d-ala pe atunci. Asa ca trebuia sa muncesc din greu ca sa stiu pe unde umbla, cand, cu cine.

Si acum mi-aduc aminte ce fericita eram cand observam ca si el ma priveste, iar cand imi zambea eram deja euforica. Cu un zambet imi facea toata ziua. Daca cumva se intampla sa ma atinga, in trecere pe culoarele scolii, ueori din intamplare, iar alteori o facea intentionat, ca sa ma tachineze, deja nu te mai intelegeai cu mine, ziceai ca sunt lovita de streche.

Florin avea un frate, mai mare cu doi ani, care era in clasa cu Cosmin. Iar fratele lui s-a indragostit de mine. Acum privind inapoi, cred ca Florin nu prea a avut de ales, ca frate mai mic, decat sa stea departe de mine cat putea, ca sa ii faca lui loc, dar din pacate…inima vrea ce vrea nu ce i se ordona. Imi pare rau pentru Sorin, dar mie mi-a placut fratele lui.

Intr-o zi, m-am dus la el acasa, iar pe scara m-am intalnit cu tatal lui care tocmai pleca de acasa si mi-a dat cheia intr-un mod foarte natural si mi-a zis sa ma duc si sa intru. Eu am batut la usa, pentru ca eram fata bine crescuta si Sorin a deschis usa.

„Ce faceti?” – l-am intrebat

„Bine, ne uitam la un film, intra!” – a zis el.

„Cu cine?” – am intrebat eu, si ceea ce am vrut sa intreb era „Cu cine sunteti?”

„Cu Jackie Chan!” –  a raspuns el candid.

„Aaa, daca aveti musafiri, mai bine plec, nu vreau sa deranjez!”  –  si am luat-o la goana pe scari in jos, inainte ca el sa aiba timp sa mai spuna ceva.

Pe drum, mi-am dat seama ca a fost o problema de comunicare, ca eram prea surescitata si speriata de curajul meu de a ma duce la el la usa, si Bruce Lee a rezonat in capul meu altfel si a luat prezenta fizica a cuiva acolo, strain, dar care ar fi fost martor la curajul si rusinea mea, dar era prea tarziu sa ma intorc, ma facusem deja de ras.

Parintii lui Florin erau prieteni buni cu parintii Oanei, asa ca ei doi se intalneau des, isi faceau vizite, si s-au apropiat mult. Eu incercam sa tin pasul, m-am autoinvintat acasa la ea sau la el cand stiam ca se intalnesc, dar cam degeaba…Lui ii placea mai mult Oana.

Lucru pe care l-am aflat intr-un mod foarte neplacut intr-o zi, cand a fost ziua clor doi frati. Desi de varste diferite, erau nascuti la o zi sau doua distanta, calendaristic vorbind, prin ianuarie – si se sarbatoreau impreuna. Ca sa ajung la acea petrecere, am mintit-o pe mama ca ma duc la ziua unei colege de clasa. Nu mica mi-a fost surpriza cand le-am dat cadoul, pe care il pregatise mama, si printre dulciuri au scos din punga o pereche de sosete albe, crosetate, cu ciucurasi, de fete. Deh, mama pusese acolo si o piesa de rezistenta, ar fi fost cadoul perfect pentru o fata…!

Normal ca era si Oana la acea petrecere, si la un moment dat, in timp ce mancam, mi-a cazut cutitul sub masa, si cand m-am bagat acolo sa il recuperez, am avut ocazia sa il vad pe Florin, cu Oana in brate, ascunsi sub masa, pupandu-se de zor…Kodak moment!

Am plecat plangand. A fost prima oara cand mi-am simtit inima rupta in piept. Senzatie noua si mai rea decat orice traisem pana atunci.

Acela a fost momentul cand m-am retras din lupta. Am renuntat. L-am iubit in continuare, pana am plecat la liceu, au fost doi ani lungi si grei, dar nu mai alergam dupa el. Ma umilisem indeajuns pentru varsta frageda pe care o aveam. Nu am cedat nici cand m-am intalnit cu mama lui, care mi-a zis sa incerc sa il fac si pe Florin sa fie la fel de bun la scoala precum eram eu. Mi-a gadilat orgoliul, am suspinat in batista, gandindu-ma la cat de crud este Universul, dar nu a mai fost sa fie nimic dupa asta.

Ani mai tarziu, cand eram in primul sau al doilea an de liceu, si cand eu trecusem deja de mult peste prima inima zdrobita din viata mea, Florin m-a vrut inapoi. Am aflat prin cunostinte comune despre schimbarea lui de sentimente, dar era prea putin, prea tarziu…Un laitmotiv in viata mea, asa cum aveam sa descopar de cateva ori mai tarziu in viata.

La liceu l-am cunoscut pe Marius. Cel care avea sa imi defineasca urmatorii 15 ani din viata.

Ce-ar fi fost daca…

Daca as fi ramas cu Florin, vad o imagine destul de clara a mea, care seamana mult cu Peggy Bundy: colanti cu imprimeu de leopard, tocuri de 15, coafura infoiata, doar decolteul ar fi fost mai putin generos, ca nah, natura! Si clar nu as fi avut bani de silicoane. Ca profesie, as fi fost tot invatatoare, ca asta ar fi fost profilul oferit de educatia din liceu, ultima scoala absolvita. Parintii mei ar fi avut inima rupta, pentru ca i-as fi facut de rasul targului. El ar fi fost acelasi vagabond, doar cu preocupari putin upgradate: jocuri de noroc, baute cu amicii in bucatarie la miezul noptii, atunci cand ar fi fost acasa, sau saptamani intregi cand el ar fi lipsit, datorita meseriei de sofer pe TIR. Batai, scandaluri, multe lacrimi. Si doi copii, amandoi baieti. Care ar fi considerat ca tati e cel mai cool om de pe pamant, iar eu sunt vrajitoarea cea rea, pentru ca as fi incercat sa fac oameni din ei.

As fi devenit apatica, frivola, indobitocita, o scorpie care nu ar fi putut sa vorbeasca cu sotul ei decat prin tipete si crize de nervi. Banii ar fi fost o discutie eterna, mai bine zis lipsa lor. Iar copii ar fi urmat cel mai probabil exemplul tatalui, datorita lipsei de posibilitati si a exemplului din familie. El ar fi ajuns la inchisoare. Eu as fi devenit o alcoolica, blestemandu-mi restul de zile ramase.

Ce-ar fi fost daca… (ep 1) – „Cosmin” – primii fiori

image4

Povestea:

A fost primul baiat care mi-a atras atentia, din alt punct de vedere decat cel cu care eram obisnuita la 10 ani (frecat cu bulgari de zapada, trantit la fotbal,  tras de codite, imbrancit, si plecat acasa plansa toata). Era singurul baiat din cartier de varsta mea, asa ca, retrospectiv vorbind, nu prea aveam de ales, ceea ce imi ofera acum scuza perfecta. Nu ma mandresc cu prima mea constientizare a faptului ca eu eram fetita si el baiat (refuz sa denumesc „prima iubire de copil” acea harjoneala hormonala a pubertatii care a avut loc atunci).

Cosmin ma scotea din minti. Era dragut cu mine, dar in acelasi timp ii placea si prietena mea cea ma buna, Oana. Nu ma suporta, si facea misto de mine in public, dar pe ascuns venea si ma astepta in scara blocului cu un buchet de liliac – pe care i l-am trantit in cap de nu s-a vazut, inainte sa o iau la goana pe scari in sus, spre casa. Nu puteam sa il sufar, dar totusi ma atragea ca un magnet, orice facea, incercam sa fiu si eu parte din plan, chiar si ca figurant.

El a fost primul baiat care m-a pupat pe buze. Intr-o seara de vara, dupa ce se lasase deja intunericul, intr-o scara de bloc, ne gasisem amandoi acelasi loc de ascuns la „Pitulusul”. M-a luat in brate si mi-a soptit sa tac din gura, chipurile sa nu fim descoperiti. Si m-a pupat. Pe gura. Reactia mea a fost una destul de bizara, un fel de lesin asa, nu ma mai tineau picioarele, si aveam senzatia ca mi-au disparut oasele din maini, pentru ca nu le mai puteam folosi. Mozoleala a fost destul de repede destramata de sunetul unei mingi de fotbal pe care o cara mereu cu el si careia i-a dat drumul in valtoarea pasiunii, care a cazut pe trepte si a distrus magia nou-creata. Ne-am speriat amandoi ca doua potarnichi si am fugit fiecare pe alta parte. In timp, ne-am mai pupat de cateva ori, el a prins curaj intre timp, a capatat experienta, cel mai probabil din povestirile amicilor, pentru ca la un moment dat m-a atacat cu limba intr-un beci de bloc, cand faceam parte din aceeasi echipa si luptam impotriva inamicului cu tubermane confectionate din tevi de plastic, ce functionau cu sageti facute din hartie. Eu am rezistat eroic atacului lui, tinand gura inclestata, asa ca limba lui mi-a mangaiat de zor dantura pana la un moment dat cand eu m-am plictistit si am zis ca vreau acasa. Punctul culminant al povestii noastre a fost cand m-au prins ai mei intr-o seara pe balcon, facandu-i cu mana de la fereastra. Ironia acestei intamplari este ca eu mereu eram vara pe balcon, imi placea sa privesc stelele. Iar el a aflat asta intr-o si si a iesit si el la geam si mi-a facut cu mana intr-o noapte, pentru ca locuiam unul peste drum de altul. Intamplarea face ca parintii mei, fix in acea seara ma urmareau de dupa perdea, sa vada ce face fiica lor in fiecare seara pe balcon. Inutil sa spun ca nu m-au crezut ca eu chiar ma uitam la stele de obicei si ca acel salut a fost o coincidenta si o premiera….

Povestea s-a terminat brusc vreo doi ani mai tarziu, cand eu mi-am cunoscut „prima iubire adevarata din generala”, fratele unui coleg de clasa de-al lui. El a suspinat dupa mine o bucata buna de timp, in zadar insa…

Ce-ar fi fost daca:

Daca ramaneam cu Cosmin, astazi as fi locuit inca in orasul natal. El nu a plecat departe de casa, asa ca am fi locuit fix peste drum de parintii mei. As fi avut trei copii: doi baieti si o fata. Eram invatoare la scoala din oras. M-as fi imbracat asa cum se cuvine sa te imbraci ca un dascal, si as fi aratat acum de 45 de ani. As fi avut 20 de kilograme in plus. El ar fi chelit intre timp, nu mai era pustiul blond si suplu din copilarie. Principala mea preocupare ar fi fost ce sa gatesc maine. Si temele copiilor. As fi fost carcotasa cu privire la metodele pedagogice ale dascalilor copiilor mei. Si as fi schimbat retete cu alte mame la magazinul de la parter. Nu as mai fi fost indragostita de Cosmin, pentru ca in timp s-a delasat, s-a ingrasat, parul i-a parasit scalpul si ar arata ca un Nene caruia ii dadeam „sarut mana” acum 10 ani. Iar el ar fi dat din ce in ce mai rar pe acasa, pentru ca s-a saturat de galagia copiilor si de cicaleala mea, si ar fi ramas in timpul saptamanii in orasul in care lucreaza, venind doar in weekenduri, chipurile sa economiseasca timp si bani. Salariul lui ar fi inceput si el sa dispara pe drum, asa ca la familie ar fi ajuns doar resturi. Si ar fi avut multe amante, despre care eu as fi aflat, pentru ca este un oras mic. As fi facut scandal, s-ar fi lasat cu bataie, m-as fi dus la mama cu ochiul negru si cu copiii, si as fi devenit o mama divortata cu trei copii, locuind cu parintii intr-un apartament de doua camere.Parintii mei ar fi fost multumiti ca ma au aproape, ar fi fost incantati de nepoti, iar eu as fi fost o mama si o gospodina decenta, avand-o pe mama aproape, ca mentor.

Viata mea ar fi fost una obisnuita, fara aventuri nemaipomenite, fara framantari sufletesti prea mari sau prea multe si as fi imbatranit inconjurata de copii si mai tarziu de nepoti. O viata medie, la fel ca a multor alte femei din micul meu orasel natal.

Ce-ar fi fost daca…”the series”

De obicei refuz sa ma las prinsa in capcana acestor cuvinte, dar mi-a venit aceasta  idee astazi: sa imi imaginez cum ar fi fost viata mea, daca as fi ramas cu fiecare din barbatii care mi-au aparut in cale pana acum. Lista e lunga, pentru ca am fost destul de precoce. Desi precoce in ziua de astazi inseamna cu totul altceva decat insemna pe vremea mea. Multi din ei au fost doar iubiri platonice, iubiri pure, de copil naiv…iar daca ar fi sa disec firul in patru, cum fac de obicei, ar ramane unul singur despre care cred si astazi ca e „the One”. Dar sa nu incep cu spoilere. Acesta va fi primul meu „serial”. Sunt si eu nerabdatoare sa vad ce amintiri voi descoperi in cufarul memoriei…

„Enjoy it!”

Nu mi-ai frant inima…

__puppet_on_strings___by_kittygal123123-d4u26i6.jpg

Mi-ai promis intr-o zi ca o sa imi frangi inima. Ca va fi inevitabil. Am ras, increzatoare in noi doi, dar ti-am cantat in struna. Ti-am zis ca nu imi pasa. Dar de fapt, nu credeam ca o sa faci asta.

Eram atat de tanara… si naiva…si te iubeam…

Si te-ai tinut de cuvant…intr-o zi brusc, fara avertisment, fara anestezie, mi-ai frant inima cand mi-ai zis ca nu am loc in viata ta…si a fost sfarsitul lumii, desi Pamantul se invartea in continuare. Dar eu tot nu te-am crezut. Si viata mea a continuat sa se invarta in jurul tau si eram plina de Speranta, pentru ca, pana la urma, pierdusem o batalie, dar stiam ca am sa castig razboiul. Nu cred ca a asteptat nimeni cat te-am asteptat eu pe tine si nu cred ca a fost om mai plin de speranta decat mine in acest timp. Cumva, eu stiam ca tu esti al meu si nu incapea in mintea mea alt scenariu. Eram meniti…

Eram atat de tanara…si naiva…si te iubeam…

Si te-ai tinut de cuvant in continuare…Ai vrut sa imi frangi inima. Dar nu ai facut asta…Ai facut mai mult decat atat. Mi-ai frant mintea, sufletul, spiritul, m-ai facut mii de farame si incerc de mai bine de un deceniu sa ma pun la loc.

Imi duc zilele cautand piese din mine. Unele le-am gasit si am inceput sa le lipesc la loc, dar imaginea mea de astazi e departe de cea care am fost odata. E grotesca. E imbatranita. E obosita. E inraita. Unele piese din mine sunt pierdute pentru totdeauna: inocenta, increderea in oameni, bucuria nestavilita de a trai, spiritul de aventura.Si Speranta..  In lipsa lor, am adunat alte piese, care nu imi apartineau, dar pe care mi le-ai lasat tu in schimb: neincrederea in propria persoana si in oameni in general. Amaraciunea. Deznadejdea. Tristetea. Durerea constanta. Depresia. O rautate instinctiva, care apare la fiecare semn de pericol, ca la un caine maltratat, care musca orice mana i se intinde, chiar daca mana aia poate vrea sa ii aline ranile. O frica de oameni si de viata, de a iesi din zona de confort.

Ma simt ca un Frankenstein care nu isi gaseste locul in lumea asta. Simt ca mi-a trecut vremea, dar inca respir, inca umblu pe acest taram care imi pare acum extraterestru. Nu mai apartin. Si simt ca nu voi mai apartine vreodata.

Nu te-ai tinut de cuvant. Tu nu ai frant o inima. Ai frant un om…

 

Inger cazut

15503007_10209406223006590_1764188675_o.jpg

Nota: tot o vechitura, din 2007

Pentru zambetul ademenitor din coltul gurii care ma inlantuie…

Pentru vocea adanca si calda care ma invaluie…

Pentru privirea usor amuzata care ma patrunde…

Pentru gandul care mi-a cantat “La multi ani”…

Pentru ca ai aparut atat de tarziu dar totusi la timp…

Pentru soarele care rasare cand apari…

Pentru zambetul pe care mi-l lasi cand dispari…

Pentru mana care mi-a cuprins mana si mi-a aratat drumul…

Pentru bratele care m-au cuprins si m-au topit…

Pentru buzele provocatoare care m-au atins…

Pentru sarutul grabit care m-a pierdut…

Pentru eleganta cu care ai zis “nu”

Pentru amintirile dulci-amare care ma trec prin zi…

Pentru ca “ I… can’t… help….” si poate ca nici nu vreau…

Pentru toate astea si inca multe ce nu pot fi spuse ci numai simtite…

Am renuntat la aripi si am coborat pe pamant, pentru a fi mai aproape de tine.