Ce-ar fi fost daca (ep 6) – Bogdan – „The Principal’s Son”

d64755eead71b26c_Picture_5.png

Povestea:

Dupa episodul cu Primul Sarut, nu pot sa spun ca al Doilea m-a dat pe spate. Dar a fost putin mai bine, cred ca ma obisnuisem cu ideea ca sarutul e ceva „overrated” si trebuia sa fie facut atunci cand ai o legatura cu un baiat. Eram deja indragostita de Marius pana peste urechi, dar cum el nu imi dadea nici o atentie, eu incercam sa imi vad de viata. Si una din incercari a fost Bogdan – baiatul Directorului adjunct din liceu. Fiind liceu pedagogic, baietii erau „rara avis” pe acolo, asa ca era bataie mare pe ei. Cam fiecare clasa avea doar 3-4 baieti, din totalul de 30 de elevi. O clasa vecina era binecuvantata cu patru baieti, unul si unul. Bine, unul din ei a fost declarat cel mai urat baiat din liceu, dar ceilalti trei erau foarte curtati. Mie nu imi trebuia niciunul, fiind cu ochii pe Marius mereu, dar intamplarea a facut ca unul din acei baieti sa imi iasa in cale si, din plictiseala, lipsa de ocupatie, am zis ca incercarea moarte n-are. Intr-o zi, doi din ei ne-au facut o vizita la camin, mie si uneia din cele  doua colege de camera. Unul din baieti era amorezat de colega mea si celalalt a venit ca „wing man”. Si cum eu m-am nimerit „wing woman” doar pentru ca am fost acolo, aripile si-au facut si ele de lucru, cat timp astia nazdravani se mozoleau cu foc.

Cealalta aripa era Bogdan. Baiat de oras, finut, educat, cu bani, crescut in puf si culturalizat. Nu mai stiu daca si ce am vorbit, dar la un moment dat am inceput si noi sa ne mozolim. Si da, chiar a fost o mozoleala, pentru ca el avea o gura prea mare fata de a mea, niste buze groase, si eu m-am simtit la propriu supta si linsa pe toata fata. Tin minte si acum ca am avut limba rupta o buna bucata de vreme dupa asta….

Dupa Marea Mozoleala, colega de camera si amicul au devenit un cuplu oficial. Eu si Bogdan, am incercat acelasi lucru, numai ca au intervenit forte externe de gen feminin in ecuatie si s-a dus totul pe Apa Sambetei. Colegele lui de clasa si culmea! Diriga’ lui i-au spus ca nu sunt de nasul lui si ca nu trebuie sa se coboare la nivelul meu. Acelasi lucru l-a patit si Alina, colega de camera. Nu stiu cat a suferit ea dupa treaba asta, dar pe mine m-a cam durut in cot, sincer. Eram mai mult amuzata de situatie, ca Bogdan disparuse din peisaj si cand ma vedea fugea in directia opusa, de teama sa nu il vada cu mine toate acele Blair Waldorfs.

Viata si-a urmat cursul, eu mi-am vazut de treaba si de sentimentele mele neimpartasite pentru Marius in continuare. Bogdan a ramas pentru mine ceea ce a fost mereu…un popas scurt, ca o oprire la benzinarie pentru a face plinul, la drum lung.

Dar destinul e foarte amuzant uneori…Un an- sau doi mai tarziu, am mers intr-o excursie cu mai multe clase din liceu. Intr-una din seri, am dormit la caminul unui liceu, si normal ca noi nu aveam somn, am asteptat sa adoarma profesorii si ne-am adunat intr-o camera, cu chef de vorba si de hlizeala. Intamplarea face ca adunarea s-a tinut tocmai in camera acelor colege fitoase ale lui Bogdan, care intre timp, intorsesera cumva foaia. M-am trezit cu ele ca m-au obligat sa ies pe geam (eram la parter) si sa ma duc sa ii bag mintile in cap lui Bogdan, care se imbatase si plecase de nebun. Am iesit dupa el, l-am gasit plangand pe o banca si dupa ceva eforturi de a intelege bolboroseala lui, am inteles ce il supara: era indragostit de mine si imi cerea scuze pentru cum s-a comportat. Mi-a destainut ca a fost slab si s-a lasat influentat de gura lumii. Si daca as putea sa ii dau o a doua sansa…

L-am tinut in brate, i-am explicat ca inteleg ceea ce simte, pentru ca din pacate simt si eu acelasi lucru pentru alt baiat, care nu imi va da atentie vreodata. Ca nu pot sa ii dau o sansa, pentru ca nu ar fi reala, nu ar putea vreodata sa ma faca sa il uit pe cel pe care il iubesc si nu ar fi corect fata de el. Intr-un final s-a linistit.

Ne-am intors in camera, exact la timp, pentru ca Diriga lor se trezise si plecase in patrulare. El si ceilalti baieti care erau acolo s-au bagat sub pat, eu sub patura in patul Elenei, una din colegele lui. Cand a intrat in camera Nazista, pe baieti nu i-a dibuit sub pat, dar a vazut ca era cineva sub patura si a intrebat, cu vocea intretaiata: „Cine e sub patura, Elena?” ii era si ei frica sa afle raspunsul. Dar s-a calmat instant, cand Elena mi-a dezvaluit identitatea, dand a o parte patura de pe mine. A fost o noapte amuzanta.

Am ramas cu totii prieteni dupa asta, pana si colegele lui au inceput sa ma agreeze. Probabil facuse el armata cu ele sa ma lase in pace. Putin cam tarziu si-a dat seama ca e barbat.

Povestea s-a incheiat asa, am ramas colegi si amici, dar fara resentimente. Ultima data cand am vorbit cu el a fost la BAC, cand ma ruga sa ii suflu la un subiect. El a luat nota mai mare decat mine, desi nu i-am suflat nimic. Doar era baiatul Directorului Adjunct.

Ce-ar fi fost daca:

Daca in acea seara i-as fi zis „Da!” si daca am fi ramas impreuna, as fi intrat in gasca privilegiatilor liceului. As fi terminat liceul cu note maxime, chiar daca nu as fi invatat pentru asta si as fi primit un post privilegiat, la oras. Am fi fost un cuplu de profesori stimati in oras, datorita numelui lui. As fi facut parte din clasa superioara a unui oras mediu. Probabil nu ar fi fost foarte rau…Doar ca nu am simtit nimic pentru el, asa ca probabil in timp, as fi devenit frustrata si as fi fugit cu postasul…sau ma rog…singura… 🙂

 

 

Anunțuri

Ce-ar fi fost daca… (ep 5)-„Clatita” – the Rocker

axl

Povestea:

Intr-o seara calda de toamna, in primul an de liceu, frecam menta pe balconul de la etajul doi al caminului de fete, cu colega de camera si prietena mea, Nico. Era dupa ora de inchidere a caminului. Caminul se incuia cu lacat in fiecare seara la ora 8. Nu ca asta m-ar fi impiedicat vreodata sa evadez la discoteca, dar asta e alta poveste. Fumam o tigara, pentru ca m-am apucat de fumat inca din prima zi in care am fost lasata de parinti la camin.

Mama mi-a dat doua sfaturi inainte sa plece acasa, lacrimand ca i-a zburat puiul din cuib: „Sa nu iesi in oras seara!” si „Sa nu fumezi!”. Imediat dupa plecarea parintilor, primul lucru pe care l-au facut colegele mele de camera, Alina si Nico, a fost sa ma ia la o plimbare pana la prima toneta si sa cumpere tigari  – la bucata. Al doilea lucru a fost sa ma convinga sa trag si eu un fum- doua. Acum stiu ca au facut asta pentru ca ele fumau si au vrut sa ma „compromita” si pe mine, ca sa nu le parasc la parinti. Atunci insa mi s-a parut cool. Iar cu iesitul in oras, am incalcat si acea regula, chiar din prima saptamana.

Revenind la poveste, fumam si urmaream un „concert” live care se desfasura chiar sub balcon, pe banca din fata caminului. Erau doi baieti, pletosi, blugi rupti, geci de piele, plete, genul de baieti despre care te avertizau parintii sa te feresti. Erau cu cateva fete, nu mai stiu cate, ca nu ele mi-au atras atentia. Era o gasca de rockeri, se distrau, cantand la chitara si cu vocea „My girl”- Nirvana. Unul dintre cei doi baieti, era blond, cu plete lungi, inalt, copia fidela a lui Axl Rose, in tinerete. Statea cocotat pe spatarul bancii, cu chitara in brate si canta cu atata pasiune, incat nu am mai vazut nimic altceva in fata ochilor. M-a cucerit instant, avea un magnetism incendiar. Cand a ridicat privirea si ne-a vazut, ne-a zambit si ne-a cerut 1000 de lei, in banii vechi, sa aiba de o tigara. Noi am inceput sa chicotim ca niste apucate si am fugit in camera sa ne scotocim de bani.I-am aruncat banii pe geam si ne-a multumit frumos, oferindu-ne un zambet irezistibil, iar noi iar am chicotit ca doua tampite. Eram amandoua vrajite.

In zilele urmatoare am aflat ca cei doi baieti erau in acelasi liceu cu noi, intr-a doispea. Toata lumea ii cunostea dupa porecle: Clatita si Gogoasa. Blondul meu era Clatita. Poreclele le capatasera de la un chef unde se apucasera de gatit si impresionasera asistenta cu minunatele preparate. Diriga lor ii poreclise Tusea si Junghiul, datorita problemelor pe care i le cauzau. Faceau parte din gasca de rockeri a liceului, ei fiind liderii in jurul carora gravitau o gramada de fete. Nici nu era greu ca baiat sa ai succes intr-un liceu pedagogic, erau poate 20-30 de baieti in tot liceul. Dar ei chiar aveau cu ce.

Clatita este cel care mi-a deschis gustul pentru muzica rock, pentru cantatul la chitara si pentru tigarile Lucky Strike. Asta mi-a oferit. Dar… avea iubita. Si nu orice iubita, ci un VIP in liceu la noi, fiica unuia din profesorii de muzica. Dar eu eram mica, si naiva si speram ca o sa il cuceresc.

Era o traditie ca liceul pedagogic sa organizeze seri de discoteca cu liceul militar sau cu seminarul. Facea sens, noi eram multe fete, ei numai baieti. Prima seara in care am luat si eu parte la asa ceva, s-a terminat cu mine inapoi in camera de camin, plangand de parca mi-a murit cineva, pentru ca l-am vazut pe Clatita, dansandu-si iubita si sarutand-o cu foc pe melodia lui Guns’n Roses: „Don’t cry”. Ironic…

Curand dupa asta, s-a organizat Balul Bobocilor si o colega de clasa participa la Miss. Nu mai tin minte cum a fost si de ce a vrut sa fiu si eu cu ea, cand s-a hotarat ca la proba de talent o sa cante melodia lui Celine Dion – „Think Twice”. Si vroia sa fie acompaniata de Clatita la chitara. Probabil avea si ea emotii sa se duca singura la el. Cand ne-am dus amandoua la el si am vorbit cu el prima data, am crezut ca am murit si am ajuns in rai. Si au urmat multe zile de repetitii, in care eu eram „wing man”, ma rog.. „girl” pentru Dalia. Si acum imi aduc aminte cat de fericita eram doar sa fiu acolo, prezenta, sa il privesc cantand, cu capul plecat, concentrat, cu parul cazandu-i peste ochii incredibil de albastri, imbratisand chitara ca pe o iubita. Eram mandra de nu se poate, intrasem in gasca rockerilor.

Acum privind in urma, imi vine sa rad, eram patetica, dar pe vremea aceea, el m-a transformat dintr-o pustoaica naiva si cuminte, intr-o rebela. Doar pentru ca mi-a trecut prin viata. Nu a facut nimic altceva, decat sa traverseze prin viata mea. Atat.

Nu s-a intamplat nimic mai departe…El a continuat sa ramana cu iubita lui, eu am suspinat dupa el o vreme..Am invatat sa cant la chitara si am devenit o rebela, cu geaca de piele, cu raiati si bocanci pe timp de vara, cu pletele cazandu-mi peste ochi in timp ce ma aplecam asupra chitarii. Mergeam cu gasca in Gradina Botanica si cantam, povesteam, radeam, visam cu totii atat de frumos…Si am frant si eu alte inimi si la randul meu, mai tarziu, am inspirat alti baieti sa se apuce sa cante la chitara. Pentru ca le-am traversat prin viata. La finalul acelui an scolar, el a terminat liceul si a plecat. Eu oricum, intre timp ma indragostisem de Marius…Viata a mers mai departe…Pentru mine in ritm de rock de atunci.

Ce-ar fi fost daca:

Daca Clatita si-ar fi dat seama ca exist, in primul rand, apoi daca ne-am fi iubit si am fi ramas impreuna…imi imaginez o viata boema, cu concerte underground in pub-uri obscure, la subsol. Am fi cantat impreuna Nirvana si Janis Joplin si am fi trait clipa, fara sa ne pese ce se intampla maine. Am fi fost in continuare niste copii mari, cu gasca de rockeri dupa noi, nopti pierdute si un vartej de trairi si emotii. Ma indoiesc ca am fi ramas invatatori, si am fi trait probabil din cantari, de pe o zi pe alta. Nu ne-am fi maturizat niciodata. Nu am fi avut copii, pentru ca am fi fost noi inca doi copii, hippies pierduti in timp….

Ce-ar fi fost daca… (ep 4) – Iulian – „The good boy”

praying-hands-14103c8799c17a15188

Povestea:

Povestea mea cu Iuli, desi a avut punctul culminant cand eu eram deja in primul an de liceu, a inceput vreo doi- trei ani mai devreme.

Inainte sa apara el in viata mea, mi-a picat in mana o carte pentru pocaiti. O poveste. Nu mai stiu cum se numea, dar era despre un baiat sarac, orfan, care s-a rugat Domnului sa ii trimita pe cineva in viata lui, care sa il ajute, sa ii arate Calea si sa ii fie aproape. Dumnezeu l-a ascultat si i-a trimis un prieten, care l-a ajutat, l-a indreptat pe calea cea buna si i-a transformat viata, a devenit un Om implinit.

La acel moment eram trista, nefericita din cauza lui Florin, „the bad boy”. Si m-am rugat si eu, urmand exemplul din cartea citita. O coincidenta foarte ciudata a facut ca, cateva luni mai tarziu, apartamentul vecin sa fie cumparat de o familie de pocaiti, care avea doi copii. Unul din ei, Iuli, un baiat cu doi ani mai mic decat mine. Familiile noastre s-au inteles instant foarte bine. Eu am inceput sa merg cu ei la biserica lor, impreuna cu Iuli. Simteam ca Dumnezeu mi-a raspuns la rugaciuni. Ma simteam implinita, imi gasisem locul. Eram fericita cand mergeam la „Adunare”, alaturi de oameni pe care ii simteam buni si apropiati. Am niste amintiri foarte placute din acea perioada. Imi amintesc acele adunari, cand se discuta doar despre bunatate si despre Dumnezeu. Ne rugam impreuna, ne spuneam necazurile si oamenii din jur veneau cu sfaturi sau macar cu un umar pe care sa te sprijini. Am asistat chiar la o exorcizare si copil fiind, m-a marcat profund. Imi amintesc iernile grele, cand ma luptam cu nametii, si urcam dealuri si coboram vai, ca sa ajung la casa pastorului in care se tinea slujba. Imi amintesc sarbatorile de iarna, cand mergeam sa colindam…jur, toti oamenii aceia aveau voci de inger, puteau candida lejer in ziua de astazi la Vocea Romaniei sau la X-factor. Si toata lumea ne primea cu inima deschisa. Exista un sentiment de comunitate si familie pe care nu l-am mai simtit niciodata de atunci, alaturi de oameni care nu sunt efectiv din familie. Macar pentru asta o sa ii admir mereu pe pocaiti.

Eu cu Iuli la inceput am fost doar vecini, apoi membri  ai celeiasi biserici, iar apoi o prietenie foarte frumoasa s-a dezvoltat intre noi. Amandoi simteam ca e ceva mai mult. Era si greu sa nu simt asta…el era practic cel trimis de Dumnezeu in urma rugaciunilor mele…si mai era si frumos foc: brunet, ochi de un albastru intens, si un zambet asortat de gropite in obraji. O educatie modesta, cei sapte ani de acasa erau toti la locul lor. El a fost „the good boy” din viata mea.

Nu s-a intamplat nimic intre noi pana sa plec la liceu, eram prea cuminti amandoi. Insa nu stiu cum s-a intamplat, cumva intre Florin si primul French Kiss, eu am incetat sa ma mai duc la biserica. Spre marea usurare a parintilor mei, care isi faceau deja griji ca fata lor se pocaieste. Iar fix in aceeasi perioada in care am avut mica interactiune cu French Kiss, cand am mers acasa in weekend, eu si Iuli ne-am declarat ca ne placem reciproc, si am devenit prieteni. Dap, exact, am avut doi prieteni oficiali in acelasi timp, desi era prima data cand aveam un prieten oficial in viata mea. Unul acasa, in weekenduri, altul la liceu, in deplasare. Cu Iuli aveam o relatie bazata pe respect, discutii profunde, bietul de el nici macar nu a indraznit sa ma sarute ca lumea, ma tinea doar de mana si ne-am pupat o data sau de doua ori, cast, respectuos.

Relatia s-a terminat singura, ca sa zic asa, fara vreo discutie, distanta de cca 30 de km si-a spus cuvantul intr-un final. El mi-a zis odata ca parintii i-au zis ca el nu e de nasul meu si ca ar trebui sa fie atent. Eu m-am revoltat, ca ei habar nu au ce vorbesc, dar adevarul e undeva la mijloc. Ei stiau ce voiau sa spuna, numai ca s-au exprimat gresit. Faceam parte din lumi diferite si, desi eu am fost linistita si fericita in lumea lui cat a durat, nu a fost indeajuns…lumea reala m-a tras inapoi si m-am pierdut in vartejul ei.

Pana si el a avut perioada lui de rebeliune fata de propria lume, la un an doi dupa ce ne-am dat seama ca nu suntem meniti, fumam amandoi sub balconul de langa scara parinteasca. Asta cred ca a fost actul maxim de rebeliune pentru el. Dar curand s-a intors inapoi in formatie si s-a conformat regulilor. Iar eu am urmat alta cale.

Ce-ar fi fost daca:

Daca as fi ramas cu Iuli, astazi as fi fost o femeie pocaita, de religie penticostala. As fi fost botezata a doua oara in noua religie. Am fi avut cel putin doi copii, depinde de cati vroia sa ne ofere Dumnezeu, pentru ca ei nu au voie sa se protejeze…Nu m-as mai fi uitat la TV la toate prostiile, as fi vizionat doar emisiuni educative, as fi ascultat doar muzica religioasa. As fi fost ca intr-o bula, inafara lumii reale, dar as fi fost fericita un universul acela limitat. As fi locuit fix usa in usa cu parintii mei, mama mi-ar fi gatit zilnic, eu as fi purtat batic pe cap, si as fi mers in fiecare duminica la adunare. Ca meserie, mai mult ca sigur as fi fost un domeniul invatamantului, fie invatatoare, fie as fi mers mai departe si m-as fi specialiat ca profesor la liceul din oras.

Nu ar fi fost o viata rea, ci chiar una foarte buna si as fi fost fericita in Universul meu mic.