Ce-ar fi fost daca… (ep 4) – Iulian – „The good boy”

praying-hands-14103c8799c17a15188

Povestea:

Povestea mea cu Iuli, desi a avut punctul culminant cand eu eram deja in primul an de liceu, a inceput vreo doi- trei ani mai devreme.

Inainte sa apara el in viata mea, mi-a picat in mana o carte pentru pocaiti. O poveste. Nu mai stiu cum se numea, dar era despre un baiat sarac, orfan, care s-a rugat Domnului sa ii trimita pe cineva in viata lui, care sa il ajute, sa ii arate Calea si sa ii fie aproape. Dumnezeu l-a ascultat si i-a trimis un prieten, care l-a ajutat, l-a indreptat pe calea cea buna si i-a transformat viata, a devenit un Om implinit.

La acel moment eram trista, nefericita din cauza lui Florin, „the bad boy”. Si m-am rugat si eu, urmand exemplul din cartea citita. O coincidenta foarte ciudata a facut ca, cateva luni mai tarziu, apartamentul vecin sa fie cumparat de o familie de pocaiti, care avea doi copii. Unul din ei, Iuli, un baiat cu doi ani mai mic decat mine. Familiile noastre s-au inteles instant foarte bine. Eu am inceput sa merg cu ei la biserica lor, impreuna cu Iuli. Simteam ca Dumnezeu mi-a raspuns la rugaciuni. Ma simteam implinita, imi gasisem locul. Eram fericita cand mergeam la „Adunare”, alaturi de oameni pe care ii simteam buni si apropiati. Am niste amintiri foarte placute din acea perioada. Imi amintesc acele adunari, cand se discuta doar despre bunatate si despre Dumnezeu. Ne rugam impreuna, ne spuneam necazurile si oamenii din jur veneau cu sfaturi sau macar cu un umar pe care sa te sprijini. Am asistat chiar la o exorcizare si copil fiind, m-a marcat profund. Imi amintesc iernile grele, cand ma luptam cu nametii, si urcam dealuri si coboram vai, ca sa ajung la casa pastorului in care se tinea slujba. Imi amintesc sarbatorile de iarna, cand mergeam sa colindam…jur, toti oamenii aceia aveau voci de inger, puteau candida lejer in ziua de astazi la Vocea Romaniei sau la X-factor. Si toata lumea ne primea cu inima deschisa. Exista un sentiment de comunitate si familie pe care nu l-am mai simtit niciodata de atunci, alaturi de oameni care nu sunt efectiv din familie. Macar pentru asta o sa ii admir mereu pe pocaiti.

Eu cu Iuli la inceput am fost doar vecini, apoi membri  ai celeiasi biserici, iar apoi o prietenie foarte frumoasa s-a dezvoltat intre noi. Amandoi simteam ca e ceva mai mult. Era si greu sa nu simt asta…el era practic cel trimis de Dumnezeu in urma rugaciunilor mele…si mai era si frumos foc: brunet, ochi de un albastru intens, si un zambet asortat de gropite in obraji. O educatie modesta, cei sapte ani de acasa erau toti la locul lor. El a fost „the good boy” din viata mea.

Nu s-a intamplat nimic intre noi pana sa plec la liceu, eram prea cuminti amandoi. Insa nu stiu cum s-a intamplat, cumva intre Florin si primul French Kiss, eu am incetat sa ma mai duc la biserica. Spre marea usurare a parintilor mei, care isi faceau deja griji ca fata lor se pocaieste. Iar fix in aceeasi perioada in care am avut mica interactiune cu French Kiss, cand am mers acasa in weekend, eu si Iuli ne-am declarat ca ne placem reciproc, si am devenit prieteni. Dap, exact, am avut doi prieteni oficiali in acelasi timp, desi era prima data cand aveam un prieten oficial in viata mea. Unul acasa, in weekenduri, altul la liceu, in deplasare. Cu Iuli aveam o relatie bazata pe respect, discutii profunde, bietul de el nici macar nu a indraznit sa ma sarute ca lumea, ma tinea doar de mana si ne-am pupat o data sau de doua ori, cast, respectuos.

Relatia s-a terminat singura, ca sa zic asa, fara vreo discutie, distanta de cca 30 de km si-a spus cuvantul intr-un final. El mi-a zis odata ca parintii i-au zis ca el nu e de nasul meu si ca ar trebui sa fie atent. Eu m-am revoltat, ca ei habar nu au ce vorbesc, dar adevarul e undeva la mijloc. Ei stiau ce voiau sa spuna, numai ca s-au exprimat gresit. Faceam parte din lumi diferite si, desi eu am fost linistita si fericita in lumea lui cat a durat, nu a fost indeajuns…lumea reala m-a tras inapoi si m-am pierdut in vartejul ei.

Pana si el a avut perioada lui de rebeliune fata de propria lume, la un an doi dupa ce ne-am dat seama ca nu suntem meniti, fumam amandoi sub balconul de langa scara parinteasca. Asta cred ca a fost actul maxim de rebeliune pentru el. Dar curand s-a intors inapoi in formatie si s-a conformat regulilor. Iar eu am urmat alta cale.

Ce-ar fi fost daca:

Daca as fi ramas cu Iuli, astazi as fi fost o femeie pocaita, de religie penticostala. As fi fost botezata a doua oara in noua religie. Am fi avut cel putin doi copii, depinde de cati vroia sa ne ofere Dumnezeu, pentru ca ei nu au voie sa se protejeze…Nu m-as mai fi uitat la TV la toate prostiile, as fi vizionat doar emisiuni educative, as fi ascultat doar muzica religioasa. As fi fost ca intr-o bula, inafara lumii reale, dar as fi fost fericita un universul acela limitat. As fi locuit fix usa in usa cu parintii mei, mama mi-ar fi gatit zilnic, eu as fi purtat batic pe cap, si as fi mers in fiecare duminica la adunare. Ca meserie, mai mult ca sigur as fi fost un domeniul invatamantului, fie invatatoare, fie as fi mers mai departe si m-as fi specialiat ca profesor la liceul din oras.

Nu ar fi fost o viata rea, ci chiar una foarte buna si as fi fost fericita in Universul meu mic.

Anunțuri